Așa da, așa nu..

Cu toții ne dorim alături persoana perfecta, persoana ce am visat-o înca de când ne-am prins cum stă treaba cu iubirea, viața și combinarea celor doua, acel ideal ce vrem să ne compleze și să se muleze conform nevoilor și dorințelor noastre.
După cum se aude prin târg, acea persoana nu există. Mă alătur celor ce gandesc așa, dar ferice de cei ce nu-mi dau dreptate și au alături ceea ce si-au dorit, acel ins alături de care se completează perfect.
Acum vreo 3 ani de zile am mai scris un articol despre bărbatul perfect. Eram încă o puștoaică necoaptă și gândeam că dacă mă face să râd mult și e ”bun rău” plus alte caracteristici mai multe fizice este suficient să ai o viața excepțională. Astăzi revin la același subiect. Puțin mai matură și cu un alt mod de a percepe lucrurile voi încerca din nou să înșir caracteristicile bărbatului perfect, ăla la care visează puștimea din ziua de azi. Stai așa că mă contrazic singura: puștimea din ziua de azi viseaza la un Justin Bieber, respectiv o Mila Kunis. Am depășit momentul când tânjeam dupa un pătrățos cu creier mic dar mușchii cât casa. Mda, bine. Pătrățoșii vor face parte mereu din visele mele, dar fizicul contează ceva mai puțin când ajungi la vârsta la care cauți să te așezi cuminte la casa ta (nu, nu caut asta, dar probabil peste vreo 2 ani de zile vor începe să urle în mine hormonii ce vor casătorie, casa, copii etc etc). Dacă pe lângă creier vin la pachet și mușchii este cu atît mai bine.
Așadar, am câteva lucruri importante la care țin enorm de mult cand vine vorba despre o relație:
- punctualitate;
- sinceritate;
- comunicare;
- respect (nu neaparat în ordinea aceasta).
În momentul în care o parte din acestea se pierd undeva pe drum, deja încep să gândesc mai mult decât este necesar și încep să caut și să descos tot ce nu-i ok, încercând în disperare să trag un semn de alarmă în speranța că cel vizat se prinde.
Cu Kimo al meu punctualitatea a fost pierdută încă din prima zi. Adică nu a fost pierdută, că mă îndoiesc să o fi avut el cândva. Sunt extrem de rare cazurile când stabilim o oră și el este cel ce mă așteaptă, așa cum ar fi frumos să se întâmple. Nu-i bai prea mare. Trec peste cu speranța că într-o bună zi mă voi dezvăța de prostul obicei de a ajunge cu 2 minute mai devreme față de ora stabilită.
Respectul și sinceritatea nu au fost niciodată o problemă în relația meu cu Kimbozaurul. Bine, la capitolul sinceritate nu băgăm la socoteală fazele gen: „mă duc să ajut pe nu știu cine să care un frigider”, dar el de fapt merge la bodegă cu baieții. Da chiar, oare de ce simte nevoie să înșire gogoși d-astea? Nu sunt absolut deloc vreo țată care să urle când jumătatea ei iese cu baieții.. In fine, cred că-i o chestie ce ține de gen, ca majoritatea masculilor sunt cam la fel, de parcă la ieșirile cu baieții pun la cale cine știe ce plan diabolic de a extermina omenirea.
Partea de comunicare din păcate scârțâie puțin. Dar rezolvăm noi și asta. Am un evil plan ce sper să dea roade.
Evident că pe lângă cele înșirate mai sus, scormonite și scoase din puțul gândirii de parcă aș fii o mamaie de 70 de ani cu 5 divorțuti la activ, mai găsim și cele înșirate în articolul de acum 3 ani. Micile plăceri de acel fel nu pot lipsi.
O să revin în viitorul apropiat cerându-vă ajutorul la ceva. Sper să fiți prin zonă.
Cheers dragii mei și o săptămână ușoara!

Later edit: sunt o ființă mica și rea, recunosc. La capitolul punctualitate și eu mai dau rateuri câteodată, dar nu accept când alții fac asta; la partea de comunicare eu vreau sms-uri de la Kimbozaurul meu chiar și când merge la budă. Daaa, bineee, știu că exagerez, dar dacă el e jumătatea mea simt nevoia să pălăvrăgesc la telefon cu el non-stop, deși de multe ori stăm ca prostuți la telefon fără a spune ceva. El râde de mine când se întâmplă asta. Mie îmi ajunge să-l aud cum respiră la celălalt capăt al firului. Oare a iubi nu înseamnă printre multe altele și asta?
Aaa da, și am scris articolul ăsta când eram supărată pe Kimoleț (recunosc, dintr-un motiv stupid, dar el nu trebuie să afle :D !) Pin It