Recunostinta

Este ciudat cum unele sentimente nasc idei marete. Este ciudat cum doar atunci cand esti trist, dezorientat simti nevoia sa scrii, iar cuvintele aliniate au un sens. Nu totul se rezuma la fericire. Uite, eu am inceput sa scriu pe blog atunci cand simteam ca viata mea nu mai are nici un sens, cand gandeam ca lumea mea s-a sfarsit doar pentru ca il pierdusem pe el. Cu timpul am inceput sa traiesc fara el si am inceput sa ma resemnez la gandul ca am o alta viata ce trebuie traita, cu zambetul pe buze chiar. Acum nu sunt trista, nici dezorientata. Sunt fericita, si uite ca reusesc sa scriu destul de des. Dar totusi, in momentele de tristete reuseam mult mai bine sa-mi exprim sentimentele in cuvinte. Acesta era biletul meu dus catre o lume in care uitam de toate, si mai ales de el. Iar acum... acum blogul ramane in continuare biletul meu, dar de data aceasta dus-intors, catre lumea mea mirifica.
Acum nu mai am acele stari de apăsare sufletească profundă și persistentă, acea deprimare care incepuse sa faca parte din viata mea. Acum ma trezesc zambind si adorm la fel, iar asta datorita persoanei cu care imi impart viata in acest moment, persoanei caruia trebuie sa-i multumesc ca nu m-a lasat in voia sortii atunci cand am ajuns la rascruce de drumuri. Mi-a fost alaturi si m-a ajutat sa trec peste toate. Nu stiu daca va ajunge sa citeasca toate acestea, dar daca nu o va face voi avea grija sa stie ca ii sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce a facut si face pentru mine. Te iubesc gâza mea! Pin It