Despre nimic

'A avea un blog nu consta in postari zilnice, fara nici un sens'. Deci da, ce sa spun? Ma regasesc printre blogari care scriu doar de dragul de a scrie ceva, orice, chiar daca 'povestile' nu au nici un sens. Ar trebui sa incep sa fabulez istorioare si povesti cu tenta SF, sa scriu ceea ce fac zilnic, dar din pacate nu am o viata foarte interesanta. Problema mea cea mare este ca nu ma pot desprinde de acest mic jurnal. Cand ajung acasa, normal ca primul lucru pe care il fac este sa deschid calculatorul, ca mai apoi, prima pagina ce o accesez sa fie cineva-spunea. Am devenit dependenta, asa cum eram odata de hi5 si facebook (de ultimul nu sunt inca lecuita, dar ma straduiesc). Pai facand lucrul acesta, normal ca la un moment dat stai cu degetale deasupra tastaturii fara sa-ti vina nimic in minte, cam asa cum eram inainte sa ma apuc sa scriu chestia asta.Dar dhee, nu ma pot abtine. Nu-mi gasesc o alta activitate ce sa ma faca sa uit de existenta acestui 'mic paradis' in care imi pot face de cap. Si cand ma gandesc ca am un prieten (chiar foarte iesit in lume si foarte sociabil) care nu are nici macar adresa de mess. Tind sa cred ca asa este cel mai bine. Tehnologia asta nu ne face decat rau, dar din pacate nu ne putem abtine.
Toate acestea se intampla de cand am incetat sa-mi tin un jurnal pe hartie. Bine, asta s-a intamplat acum multi ani, dar dupa 8 ore de munca + caldura + haos nu prea mai ai chef sa scrii intr-un jurnal 'de hartie'. Chef nu ar trebui sa am nici pentru acesta, dar asa cum am mai zis, aproape toata lumea are blog, asa ca trebuie sa incerc sa tin si eu pasul.
Nu sunt interesata de cate persoane imi citeste blogul, sau de unde sunt, sau cat timp au stat, sau ce anume este cel mai des citit, sau care sunt cuvintele dupa care ajunge lumea pe blogul meu (recunosc, am avut cateva tentative de instalat diverse chestii pentru asa ceva, dar am esuat) ci pur si simplu scriu pentru mine, pentru sufletul meu, desi cateodata sunt reticenta si nu scriu chiar tot ceea ce am pe suflet.
Mi-ar placea sa am o deplina libertate in ceea ce consta gandurile mele, sa pot scrie fara teama ca cineva va citi si va interpreta altfel ceea ce am scris, tocmai de aceea prefer sa ma rezum la aberatii fara nici un sens.
Gata, trecem la prostioarele noastre de zi cu zi. Sunt la a 7-a cana de apa, calaie, mama ei de apa, ca la cele 40 de grade din birou nu are cum sa fie rece, iar frigiderul este cu 2 etaje mai sus, deci da, o beau calaie, caci lenea este mai mare decat placerea de a bea apa rece din frigider, si oricum nu este buna la o asa caldura.
Constat, eu si restul populatiei, ca lumea se modernizeaza pe zi ce trece tot mai mult, iar noi ne adaptam incetul cu incetul la tot ceea ce este nou, iar asta o facem fara ca nici macar sa ne dam seama. Uite, de exemplu, prietena mea Anqutz si-a facut blog. Doar din cauza insitentelor. A spus: 'ok, imi fac'. Dovada vie ca ne adaptam si ca ne place ceea ce facem. Cel putin asa zic eu. Si culmea este ca, desi este la prima postare, scrie chiar ok. La cat mai multe postari Anqutz, si bine ai venit in blogosfera. Pupici.

PS: Din punctul meu de vedere, cel mai greu este sa gasesti un titlu postarii. Cateodata mi se pare chiar imposibil sa asociez 2 - 3 cuvinte ca sa formez un amarat de titlu. Asa ca in mare parte, titlurile mele nu prea au legatura cu 'interiorul'. Pin It