Printre
multele frici ce nu-mi dau pace zi de zi se numară și teama aia tâmpită
și inutilă care se instalează de fiecare dată când urmează să ies în lumea
largă: teama cum că m-am suit în autobuzul greșit. Știu, chiar am un stol de
păsări la mansardă...
Mă confrunt cu această stare absolut de fiecare dată când
întind piciorul să urc treptele autobuzului cât și pe durata călătoriei, mai
puțin în diminețiile când plec de acasă spre muncă, pentru că în zona
rezidențială în care locuiesc circulă un singur autobuz și ăla din ani în
paști. Surprinzător, dar această teama nu a apărut în urma unui șoc din
copilărie când din neatenție m-am suit în autobuzul greșit și mi-am plimbat
celulele ore în șir pierdută și cu ochii înlăcrimați de frica gândului că nu
voi mai ajunge niciodată acasă. Nu, teama asta e pentru că neuronii mei nu
funcționează așa cum trebuie. Tot zic că
trebuie să-mi fac niște analize până nu apuc să mușc oameni nevinovați pe
stradă..
Ei bine, în general sunt perfect capabilă să-mi stăpânesc
această teamă, doar că azi dimineață cineva a avut alte planuri pentru mine. De
unde m-am suit în autobuz și până unde trebuia să cobor aveam de parcurs 2
stații. Nu mult, puteam să merg pe jos să ard caloriile acumulate de la
floricelele cu unt și cașcaval halite cu o seară înainte, dar se spune că-i la
modă fundul de braziliancă așa că huo mers pe jos! Așadar, o dată cu mine se
suie și o tanti. Îmi caut un locușor confortabil (în picioare evident, că
autobuzele din Brașov sunt pline de pensionari la orice oră, în orice zi) și o văd pe tanti
respectivă cum vine spre mine și mă intreabă ”Acesta este 5??”. Atâââât, la
următoarea am coborât și-am luat-o la pas. Și da, era 5.
Pin It
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu