Cine, ce nu înțelege?

Şi din nou apelez la voi. De data aceasta cer şi eu câteva păreri despre ce, cum, când, de ce (plus alte întrebări menite să-ţi ruineze ziua), păreri despre ceea ce credeţi voi despre mine în funcţie de prostioarele ce le scriu. (Propoziţia asta-i cam dubioasă din punct de vedere gramatical, dar fie, treacă de la mine).

Culmea, azi am aflat că am nevoie de un alt partener de discuţii (Wtf?!). Am întrebat uimită de ce şi mi s-a răspuns să-mi citesc blogul ca să aflu răspunsul. 
Ei bine, m-am așezat confortabil și am început să frunzăresc blogul în căutarea articolului, frazei sau chiar a cuvântului minune ce l-a făcut pe respectivul individ să-mi spună asta. Nimic. Nada. Nothing. Nichts. Niets.

Acum urmează întrebarea: ceea ce scriu eu pe blog dă impresia că-s nemulţumită, nefericită și alte adjective d-astea negative? 

Nu de alta, dar îmi place viaţa mea, aşa imperfectă cum este ea. Poate câteodată mă mai plâng că nu-i totul de un roz piţiponesc, dar asta nu înseamnă că nu sunt fericită. Din contră, mă bucur mai mult atunci când îmi răsar în cale diverse obstacole pe care de fiecare data le trec cu brio, decât să am parte de o linişte mormântală care ar speria şi pe cel mai emo dintre.. emi?! (care spanacu’ meu e plurarul de la „emo”??)

Să arunce cu pietre cel ce consideră că are o viaţă perfectă, cel care are bani să facă tot ce vrea şi să-şi plimbe paşii prin toată lumea asta, este împlinit din punct de vedere profesional având job-ul mult visat şi evident bine plătit, are alături o persoană pentru care ar străbate mări şi ţări şi cu care nu se cearta-n veci, are familia aproape şi o mulţime de prieteni care îi sunt alături mereu. Deci, eu aşa cred că arată o viață perfectă. Dacă mă iau după ceea ce tocmai am spus, viața mea nu este nici pe departe perfectă pentru că nu am ascunşi în spatele casei munţi de bani, nu am nici cel mai cool job din lume şi nici o jumătate cu care să nu mă cert. Dar în schimb am o familie care mă înțelege, îmi este aproape și care mă sprijină în orice idee tâmpită aș avea, nişte prieteni pentru care aş înota 7 mari (păcat că nu ştiu să înot :D) şi da, un partener de viaţă care mă acceptă aşa cum sunt şi care în ciuda faptului că sunt complicată (da! recunosc) îmi face toate poftele chiar şi atunci când nu merit altceva decat să stau la colţ pe coji de nuci. Asta mă face pe mine fericită şi sincer, nu cred că mi-ar rezista organismul la acea perfecţiune de care povesteam mai sus. Cred că m-aş plictisi îngrozitor să nu am cu cine să mă „bat” şi să nu trec prin acele momente gen „ioooi, şi uichendu’ ăsta ieşim! de unde pana mea să mai fac rost de bani?” 

Acum serios. Chiar îi rog pe cei ce citesc ce înşir eu pe acilea, acei câțiva cititori, să-mi spună în 2-3 cuvinte ce impresie dau.. Chiar par nefericită? Dacă da, tre’ să-mi schimb felul de a scrie că nu am fost înţeleasă cum trebuie..

Mulţam celor ce-mi răspund şi datorită cărora îmi voi da și eu seama cum sunt percepută „din afară”, dacă trebuie să mai lucrez sau nu la expimare că să înțeleagă poporul ce trebuie din poveştile mele.

PS: Nu trebuie să ai cont de blogger ca să laşi un comment anonim.
Acum serios, chiar aș aprecia un semn de la voi.. Tulai Doamne că cerșesc atenție :D

Carla's Dreams feat INNA - P O H U I

Pin It