Ca sa pastram traditia, facem o lista cu ce doresc nou in viata mea, din punct de vedere al fashion-ul, acum pe timp de iarna.
In ultimul timp am dat dovada de o nebunie de necontrolat cand vine vorba despre "flanicile" acelea largi, lungi si din lana. Din fericire anul acesta Mosul a avut grija de mine si mi-a asezat sub brad (mai devreme cu vreo 4 zile), printre multe altele, doua "flanici" din lana plus mult visata geaca cu guler inalt cu blana.
Sa lasam povestile la o parte si sa trecem la fapte:
Am cateva flanici de acest timp in dulap, dar mai vreeeau. Sa ploua cu astfel de piese vestimentare..
Urmatorul lucru pe lista mea dupa care plang de ceva timp, dar sincer nu am gasit nimic care sa-mi taie respiratia prin magazine (exceptie facand cele de 150 - 200 euro, dar care stau mai bine in raft decat la mine un dulap) sunt vestele de blana. Toate care mi-au trecut prin mana au fost fie foarte subtiri, fie se incheiau cu fermoar, fie aveau o culoare mult prea turbata pentru gustul meu. Caut ceva simplu, care sa se inchida cu "mos si baba", guler inalt, cu buzunare, putin mai lunguta (nu vreau sa-mi stea deasupra fundului ci pana pe la jumatatea lui), poate fi si cu curea atatat timp cat o pot da jos, fara zorzonele atarnate si evident, culoarea sa fie normala, acel maroniu placut ochiului. Aaa da, si sa fie mai grosuta, nu subtire de zici ca iei o patura pe tine.
Nu refuz niciodata caciulile, de orice fel, de orice culoare. Cat mai multe..
UGG-urile. Cum sa spui nu la asa ceva? Am doar trei perechi de culori si dimensiuni diferite, dar presimt ca in curand vor fi mai multe..
De ceva vreme caut asa ceva.. Singurul loc in care am gasit a fost la C.A.T.O., dar erau departe de imaginea creata in mintea mea. Mai cautam, ca mai avem vreo 2 luni de iarna, deci timpul nu-i o problema. Problema-i frigul de afara si faptul ca am doua maini pe stanga si ca nu sunt in stare sa butonez telefonul cu manusile.. Deci d'aia am nevoie de astfel de manusi
Ps: Acum vad ca si la astfel de manusi, degetul mare este acoperit.. Oh crap. No help for me in this case!
Stiu ca papucei din poza de mai jos nu sunt chiar de iarna, cel putin nu pentru iarna de la noi, dar nu-i asa ca sunt adorabili??
Se pare ca iarna nu sunt atat de pretentioasa ca vara si nu-mi doresc extraordinar de multe lucruri, desi stau ceva mai prost la capitolul haine de iarna fata de hainele pentru celelalte anotimpuri..
Totusi, un lucru ce mi-ar placea sa-l fac, sa-l fac din nou mai exact, ca atunci cand eram pustoaica mica si urla mama dupa mine pe strazi sa vin acasa.. Vreau sa simt din nou senzatia aia placuta de a dansa printre fulgii de zapada. Sa ma simt din nou asa cum ma simteam cand eram de-o schioapa si nu ma interesa ca ma udam pana la chiloti pe derdelush.. Nu ca acum. Vai de mine, am calcat intr-o baltoaca. M-am udat. Iooi God ce belea!! Cat de mult m-am schimbat si de fapt cred ca ne-am schimbat cu totii. Chiar daca ne place sa continuam sa credem ca suntem copii, nu mai poti fii copil nici macar cu sufletul, pentru ca involuntar faci lucruri de "oamnei mari" si te comporti ca un adult..
Acestea find spuse, inchei prin a va ura tuturor Sarbatori Fericite si zile de neuitat alaturi de cei dragi!
Pin It
Fantastic job. keep going!
RăspundețiȘtergereHere is my web-site : canapé d'angle