Super obosita si super stresata! Nu stiu de ce tocmai stresata, dar asa ma simt. Obosita? Poate pentru ca a inceput sa devina un obicei in viata noastra sa ne petrecem noptile de sambata jucand poker, cand pe bete de chibrit, cand pe scobitori sau pe banii de la Monopoly :)) Stiu, jalnic, dar deocamdata ne perfectionam, dupa care trecem la un alt nivel. Mint, nu o sa jucam niciodata pe bani, ci doar de fun.
As vrea sa ma pun in pat la somn, pentru ca nu am dormit deloc suficient ca sa pot privi viata zambareata, asa cum o fac de obicei, dar nu ma pot desprinde de calculator. Parca mi-e foame, dar starea asta in care ma scurg usor de pe scaun ma lipeste absolut involuntar tot mai mult de birou. Ma doare capul, dar pastila este intr-o parte si apa in alta parte. Prea mult efort. Daca ar fi cineva pe langa mine acum sa ma aseze in pat si sa imi aduca ceva de papa i-as fi recunoscatoare toata viata. Dar pana atunci, incerc sa ma descurc singura.
Asadar, somn usor tuturor celor ce au pierdut noaptea aiurea, iar acum se retrag.
Pin It
duminică, 20 februarie 2011
vineri, 11 februarie 2011
Iti mai aduci aminte?
Mi-am propus acum ceva timp sa nu mai scriu pe blog intamplari din viata mea, si asta pentru ca niciodata nu se stie in ochii cui ajung povestile mele. Am crezut ca o sa fiu in stare sa ma limitez doar la niste cuvinte legate aiurea, cu sau fara sens, dar se pare ca nu. Zic asta din cauza unui fost prieten ce imi da batai de cap de cateva zile. Cei care citesc aiurelile mele, poate isi aduc aminte ca acum cateva zile am scris de un fost prieten care acum este prin tarile calde si are in sfarsit o gagica. Ei bine, despre el vorbesc acum.
Greseala mea a fost ca mi-a trecut prin capul meu cel sec, ca acum ca are prietena de aproape 1 an de zile (timp in care nu m-a cautat deloc) pot sa mai schimb cateva cuvinte cu el, cand imi da add pe mess de pe diferite adrese. Mi-am zis ca a trecut peste relatia ce am avut-o acum aproape 5 ani de zile si ca as putea sa-i raspund din cand in cand la simpla intrebare "ce mai faci"?. Intre timp, pe facebook primesc un friend requst de la o tipa... Nu o cunosteam asadar m-am uitat prin pozele ei sa vad de unde ma stie. Nu mare mi-a fost miraree cand am vazut ca e prietena lui. I-am dat ok, m-am uitat peste poze, i-am facut cateva comentarii, i-am dat cateva like-uri si de la asta am ajuns sa vorbesc cu ea pe mess. Am vorbit vrute si nevrute, mai putin despre relatie ce am avut-o acum aproape 5 ani de zile cu al ei scump prieten. Felul in care m-am despartit de el nu trebuia sa ajunga la urechile ei, pentru ca si-ar fi schimbat total parerea despre cel cu care isi imparte patul in fiecare seara, si nu asta era intentia mea. El a aflat ca am vorbit cu ea si a facut scandal. Ei nu mie, ca nu prea isi mai permite sa imi zica mie vorbe urate. In seara in care i-a facut scandal am vorvbit si eu cu el pe mess. Vroia sa-mi ceara o parere. Am zis ca nu fac nimic rau daca il ascult si imi dau cu parerea. Dar se pare ca am facut foarte rau. Ea l-a inselat. El a aflat iar acum ii pare rau ca dupa ce a aflat toata povestea aceea i-a mai dat o sansa. Singura mea parerea, de fapt sfat a fost sa poarte o discutie serioasa cu ea, sa-i spuna ce nu-i convine, dar sa-i dea si ei sansa sa isi spuna oful. Aproape o jumatate de ora am tot palavragit, dar din ideile lui cum ca vrea sa o lase nu a iesit, asadar mi-am bagat si eu piciorale (pe romaneste) si i-am zis sa o trimita acasa, daca nu vrea nici cum sa lase de la el. Evident toata discutia a citit-o ea, a 2-a zi. Acum, nu mare mi-e mirarea cand aflu ca s-au despartit. Si cica eu sunt de vina. Nu imi place deloc ideea ca din cauza unor cuvinte interpretate aiurea (el a interpretat total pe dos ce am vorbit cu ea, si ea ce am vorbit cu el) si-au spus la revedere. Dar mai uimita am fost cand fata mi-a spus ca a dat in ea. Uite asa aflu ca intradevar, lupul isi schimba parul dar naravul ba.
Ce am mai aflat de la ea, este faptul ca el i-ar fi spus ei din tot ceea ce a fost intre noi, doar faptul ca m-a prins in pat cu altul, si de aceea ne-am despartit. Dar a omis muulte alte lucruri sa i le spuna.
Stau acum si imi aduc aminte cum au stat lucrurile cu adevarat, si da, eram cu cineva atunci, dar nici cum in postura zisa de el. Macar de facem ceva in pat ca sa merite bataia ce am mancat-o, stresul si frica ce a urmat, aproape 2 ani de zile. Telefoane in toiul noptii cu amenintari referitoare la ai mei parinti, nopti in care statea in fata geamului meu, dimineata in care a stat in fata casei in masina de la 5 jumatate pana la 9 jumatate... O persoana mult prea posesiva, care considera ca ii apartin intru totul. Bip-urile de pe fix cand plecam si veneam acasa, scandal daca nu ajungeam acasa la ora spusa, cele 90% din majorate ce le-am pierdut pentru ca nu m-a lasat sa merg, 2 zile de Gaudeamus. Noroc cu cel care mi-a deschis ochii si m-a facut sa inteleg ca nu are nici un rost sa continui, ca nu are rost sa pierd toate aminitirele sfaristului de liceu pentru un om care ma maipula dupa bunul sau plac (din pacate, fata slaba din mine i-a permis asta).
Urma sa plec in Italia dupa liceu, sa fiu cu el... De pe bancile scolii, direct la munca intr-o tara straina, alaturi de un om care a dat de 2 ori in mine (o data cand am facut sarbatorile cu el in Italia si o data in tara fara nici un motiv, in plina strada, umbland cateva zile dupa, vanatape fata) si o data m-a batut, in adevaratul sens al cuvantului.
Nu am sa uit niciodata acea perioada. De iertat, l-am iertat, dar cu toate astea, prefer sa nu mai discut cu el niciodata. Din nou, mi s-a confirmat ca este genul de om ce nu merita nici macar buna ziua.
Asta este o parte a vietii mele ce nu o cunosc foarte multi. Simteam nevoia sa o spun. Plang ca o fraiera acum, cand ma gandesc prin cate am trecut si cate am suportat. Eram doar o pustoiaca de 17-18 ani, chiar nu meritam asa ceva...
Este cazul sa ma adun si sa incetez cu lacrimile. Nu rezolv absolut nimic. Nu vreau sa-mi stric buna dispozitia insistand prea multe pe amintirile acestea.
Din toata povestea asta (nu cea de acum 5 ani, ci cea din aceste zile), ce am incercat sa o rezum in cateva randuri, desi mai sunt muuuulte de spus, mi-a rams tiparit in minte un singur lucru: mama lui, care inca pastreaza poza cu mine in sufragerie si care plange cand isi aduce aminte de mine. M-a intristat cand mi-a spus prietena lui ca i-a plans in fata, spunandu-i ei ca fata ca mine nu o sa mai gaseasca al ei fecior niciodata. Era o femeie de nota 10 (probabil si acum este), cu care palavrageam vrute si nevrute.
Gata, prea multe amintiri dintr-o data... Mai lasam si pe alta data. Pin It
Greseala mea a fost ca mi-a trecut prin capul meu cel sec, ca acum ca are prietena de aproape 1 an de zile (timp in care nu m-a cautat deloc) pot sa mai schimb cateva cuvinte cu el, cand imi da add pe mess de pe diferite adrese. Mi-am zis ca a trecut peste relatia ce am avut-o acum aproape 5 ani de zile si ca as putea sa-i raspund din cand in cand la simpla intrebare "ce mai faci"?. Intre timp, pe facebook primesc un friend requst de la o tipa... Nu o cunosteam asadar m-am uitat prin pozele ei sa vad de unde ma stie. Nu mare mi-a fost miraree cand am vazut ca e prietena lui. I-am dat ok, m-am uitat peste poze, i-am facut cateva comentarii, i-am dat cateva like-uri si de la asta am ajuns sa vorbesc cu ea pe mess. Am vorbit vrute si nevrute, mai putin despre relatie ce am avut-o acum aproape 5 ani de zile cu al ei scump prieten. Felul in care m-am despartit de el nu trebuia sa ajunga la urechile ei, pentru ca si-ar fi schimbat total parerea despre cel cu care isi imparte patul in fiecare seara, si nu asta era intentia mea. El a aflat ca am vorbit cu ea si a facut scandal. Ei nu mie, ca nu prea isi mai permite sa imi zica mie vorbe urate. In seara in care i-a facut scandal am vorvbit si eu cu el pe mess. Vroia sa-mi ceara o parere. Am zis ca nu fac nimic rau daca il ascult si imi dau cu parerea. Dar se pare ca am facut foarte rau. Ea l-a inselat. El a aflat iar acum ii pare rau ca dupa ce a aflat toata povestea aceea i-a mai dat o sansa. Singura mea parerea, de fapt sfat a fost sa poarte o discutie serioasa cu ea, sa-i spuna ce nu-i convine, dar sa-i dea si ei sansa sa isi spuna oful. Aproape o jumatate de ora am tot palavragit, dar din ideile lui cum ca vrea sa o lase nu a iesit, asadar mi-am bagat si eu piciorale (pe romaneste) si i-am zis sa o trimita acasa, daca nu vrea nici cum sa lase de la el. Evident toata discutia a citit-o ea, a 2-a zi. Acum, nu mare mi-e mirarea cand aflu ca s-au despartit. Si cica eu sunt de vina. Nu imi place deloc ideea ca din cauza unor cuvinte interpretate aiurea (el a interpretat total pe dos ce am vorbit cu ea, si ea ce am vorbit cu el) si-au spus la revedere. Dar mai uimita am fost cand fata mi-a spus ca a dat in ea. Uite asa aflu ca intradevar, lupul isi schimba parul dar naravul ba.
Ce am mai aflat de la ea, este faptul ca el i-ar fi spus ei din tot ceea ce a fost intre noi, doar faptul ca m-a prins in pat cu altul, si de aceea ne-am despartit. Dar a omis muulte alte lucruri sa i le spuna.
Stau acum si imi aduc aminte cum au stat lucrurile cu adevarat, si da, eram cu cineva atunci, dar nici cum in postura zisa de el. Macar de facem ceva in pat ca sa merite bataia ce am mancat-o, stresul si frica ce a urmat, aproape 2 ani de zile. Telefoane in toiul noptii cu amenintari referitoare la ai mei parinti, nopti in care statea in fata geamului meu, dimineata in care a stat in fata casei in masina de la 5 jumatate pana la 9 jumatate... O persoana mult prea posesiva, care considera ca ii apartin intru totul. Bip-urile de pe fix cand plecam si veneam acasa, scandal daca nu ajungeam acasa la ora spusa, cele 90% din majorate ce le-am pierdut pentru ca nu m-a lasat sa merg, 2 zile de Gaudeamus. Noroc cu cel care mi-a deschis ochii si m-a facut sa inteleg ca nu are nici un rost sa continui, ca nu are rost sa pierd toate aminitirele sfaristului de liceu pentru un om care ma maipula dupa bunul sau plac (din pacate, fata slaba din mine i-a permis asta).
Urma sa plec in Italia dupa liceu, sa fiu cu el... De pe bancile scolii, direct la munca intr-o tara straina, alaturi de un om care a dat de 2 ori in mine (o data cand am facut sarbatorile cu el in Italia si o data in tara fara nici un motiv, in plina strada, umbland cateva zile dupa, vanatape fata) si o data m-a batut, in adevaratul sens al cuvantului.
Nu am sa uit niciodata acea perioada. De iertat, l-am iertat, dar cu toate astea, prefer sa nu mai discut cu el niciodata. Din nou, mi s-a confirmat ca este genul de om ce nu merita nici macar buna ziua.
Asta este o parte a vietii mele ce nu o cunosc foarte multi. Simteam nevoia sa o spun. Plang ca o fraiera acum, cand ma gandesc prin cate am trecut si cate am suportat. Eram doar o pustoiaca de 17-18 ani, chiar nu meritam asa ceva...
Este cazul sa ma adun si sa incetez cu lacrimile. Nu rezolv absolut nimic. Nu vreau sa-mi stric buna dispozitia insistand prea multe pe amintirile acestea.
Din toata povestea asta (nu cea de acum 5 ani, ci cea din aceste zile), ce am incercat sa o rezum in cateva randuri, desi mai sunt muuuulte de spus, mi-a rams tiparit in minte un singur lucru: mama lui, care inca pastreaza poza cu mine in sufragerie si care plange cand isi aduce aminte de mine. M-a intristat cand mi-a spus prietena lui ca i-a plans in fata, spunandu-i ei ca fata ca mine nu o sa mai gaseasca al ei fecior niciodata. Era o femeie de nota 10 (probabil si acum este), cu care palavrageam vrute si nevrute.
Gata, prea multe amintiri dintr-o data... Mai lasam si pe alta data. Pin It
luni, 7 februarie 2011
♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥
Nu stiu cand, cum si de ce dar m-am indragostit.
Nu de viata, pentru ca viata o iubesc cu toata fiinta mea, ci de jumatatea mea.
Se spune ca dragostea adevarata dureaza 3 luni. Ei bine, noi avem 3 ani, 1 luna si 17 zile, dar iubesc ca in prima zi. Cu cat trece timpul ma simt tot mai legata de cel ce "ma streseaza" zi de zi. Simt din ce in ce mai mult cum imi doresc sa fiu a lui pentru toata viata. Sunt multumita de ceea ce am, sunt multumita de viata mea si sunt extrem de fericita. Zambesc... zambesc singura. Pe strada, in casa, la birou, eu zambesc. Mi s-a tiparit pe fata un zambet de om satisfacut (chiar tind sa cred cateodata ca persoanele din jurul meu ma cred trilulilu).
Cat de bine este.... Pin It
Nu de viata, pentru ca viata o iubesc cu toata fiinta mea, ci de jumatatea mea.
Se spune ca dragostea adevarata dureaza 3 luni. Ei bine, noi avem 3 ani, 1 luna si 17 zile, dar iubesc ca in prima zi. Cu cat trece timpul ma simt tot mai legata de cel ce "ma streseaza" zi de zi. Simt din ce in ce mai mult cum imi doresc sa fiu a lui pentru toata viata. Sunt multumita de ceea ce am, sunt multumita de viata mea si sunt extrem de fericita. Zambesc... zambesc singura. Pe strada, in casa, la birou, eu zambesc. Mi s-a tiparit pe fata un zambet de om satisfacut (chiar tind sa cred cateodata ca persoanele din jurul meu ma cred trilulilu).
Cat de bine este.... Pin It
duminică, 6 februarie 2011
Buna ziua a 3-a oara.. in acest an
Adesea uitam compromisurile ce le fac cei apropiati pentru noi. Suntem umili, nu ridicam ochii din pamant, dar totul parca ni se sterge din memorie odata cu trecerea timpului.
Eu.... eu am uitat.
Acum hai sa zambim. Este duminica si chiar daca maine incepe o noua saptamana de munca, tot trebuie sa zambim si sa radiem de fericire.
Asadar, eu ca sa zambesc si mai 'larg' imi iau jumatatea si mergem la o prajitura. La o cofetarie, asa cum se mergea pe timpuri.
PS: Ma intreb de ce nu mai sunt in stare sa scriu randuri intregi asa cum faceam odata? Oare pentru ca sunt prea fericita, si fericirea nu imi da acel feeling de a scrie vrute si nevrute? Pai oare nu tocmai fericirea trebuie sa fie 'vinovata 'pentru asta? Oare sunt eu to weird?
PSS: I'm bored, so, have a nice and easy week! Pin It
Eu.... eu am uitat.
Acum hai sa zambim. Este duminica si chiar daca maine incepe o noua saptamana de munca, tot trebuie sa zambim si sa radiem de fericire.
Asadar, eu ca sa zambesc si mai 'larg' imi iau jumatatea si mergem la o prajitura. La o cofetarie, asa cum se mergea pe timpuri.
PS: Ma intreb de ce nu mai sunt in stare sa scriu randuri intregi asa cum faceam odata? Oare pentru ca sunt prea fericita, si fericirea nu imi da acel feeling de a scrie vrute si nevrute? Pai oare nu tocmai fericirea trebuie sa fie 'vinovata 'pentru asta? Oare sunt eu to weird?
PSS: I'm bored, so, have a nice and easy week! Pin It
Abonați-vă la:
Postări (Atom)