Seara bună dragii mei.
Am lipsit destul de mult din peisaj aşa că am ţinut să vă reamintesc că mai trăiesc. Nu, această postare nu este o revenire miraculoasă a mea pentru că nu am de gând sa revin cu articole zilnice şi băgări în seamă la fiecare doua zile scriind despre diverse nefolositoare. Mă limitez la a scrie atunci cînd am ceva de spus, iar subiectul acestui articol îl am de ceva timp în cap. Noroc cu fetele mele care mereu îmi aduc aminte, involuntar, de acest subiect.
Poate titlul "cuvinte enervante" nu este foarte corect, pentru că pe mine mă enervează la culme unele litere trântite aiurea la începutul, mijlocul sau sfârşitul cuvântului..
De exmplu: de ce trebuie să scrii dak în loc de dacă, kopil în loc de copil, k în loc de ca sau u în loc de tine (nici măcar în loc de tu)?? Ca să nu mai zic de tâmpenia cu my în loc de mai (exemplu: My mergem acolo?) Nu înţeleg.. Nu sunt eu un as în ale gramaticii, dar nu am avut niciodată tendinţa să stâlcesc în halul ăsta limba româna! Este atât de obositor să citeşti un astfel de text încât eu cel puţin câteodată îmi bag picioarele în ele discuţii şi ignor complet frazele scrise astfel. Îmi cer scuze celor ce se simt cu musca pe căciulă.
Probabil toată treaba asta a pornit de la faptul ca odată demult când scriam sms-uri ne limitam la cele 160 de caractere şi ca să nu depăşim acest număr făceam tot felul de prescurtări.Ok, posibil ca în acea perioadă să fi făcut si eu la fel, dar am depăşit acel episod. Ok, poate şi astăzi mai sunt persoane care nu vor să depăşească cele 160 de caractere când scriu sms-uri, dar care-i scopul prescurtărilor de acest gen într-o discuţie liberă pe mess sau facebook? Com`on că nu-i chiar aşa de greu să scrii normal!
Probabil job-ul meu şi faptul că scriu destul de multe mail-uri m-au determinat să fiu atentă la cum scriu, că de nu, la cât de maniacă sunt eu cu sms-urile, mesajele pe facebook si viber-ul aş fi folosit fără doar şi poate acest stil de-a scrie.
Gata că m-am plictisit. Mi-am spus of-ul aşa că îmi pot da muzica la maxim şi pot da iama fără remuşcări în borcanul de Finetti.
Pin It
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu