Astazi am avut din nou acel sentiment ce nu mi-a dat pace in ultimul timp. Este atat de straniu sa vezi pustanii ce parca ieri erau de-o schioapa acum liceeni si chiar studenti. Realizezi ca intradevar timpul trece, chiar daca inconstient ignori acest fapt cu toate celulele corpului tau. Ii vezi pe toti cei din jurul tau cum se schimba si participi la toate evenimentele din viata lor, ignorand faptul ca si tu te schimbi si ca incet incet incepi sa te stingi. Timpul trece peste noi si ne schimbam: crestem, pasim prin scoli, trecem pragurile locurilor de munca, ne indragostim, ne despartim, ne intalnim jumatatea, intemeiem o familie, constatam ca ne-am gasit drumul in viata si ne hotaram sa-l urmam. Din acel moment pornim deja calatoria spre inapoi. Poate prea devreme, sau poate prea tarziu... Sunt de parere ca aceasta calatorie o incepem din momentul in care ne nastem, dar unii prefera sa se amageasca si sa spuna ca aceasta calatorie incepe odata cu maturitatea.. Intarziem plecarea de pe loc in speranta ca vom deveni nemuritori. Ups, de la ce am pornit si la ce am ajuns. Totusi, nu-mi vine sa cred ca imbatranesc si ca pustii ce acum cativa ani alergau si jucau 'scunselea prin fata casei
sunt astazi cat mine de mari! Este socant cat de repede a trecut timpul si cat de putina importanta am dat acestui fapt...
M-am trezit la realitatea, iar concluzia acestui maret fapt este ca in momentul de fata simt ca am ajuns la punctul maxim al vietii mele, atat din punct de vedere personal cat si profesional. Plutesc pe o linie pararela cu solul de ceva timp, fara nici un fel de denivelari, ceea ce nu este ok. Caut sa cresc in continuare, dar din pacate nu se arata nimic interesant in viitorul apropiat. Astept ca timpul ce o sa treaca in continuare cu viteza luminii sa ma uimeasca cu lucruri noi si interesante..
Pin It
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu