Se afișează postările cu eticheta Review - diverse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Review - diverse. Afișați toate postările

luni, 22 aprilie 2013

Departe de civilizaţie

Și a mai trecut un weekend, unul departe de casă așa cum au tot fost cele din ultimile săptămâni. De data aceasta am decis să fim pe cont propiu, nu de alta dar pensiunile cu restaurant ne-au ajuns. Și am mai decis că nu este nevoie să străbatem sute de kilometri ca să ne simțim bine. Așadar am început căutările de vile/cabane în jurul Brașovului. Uite asa am ajuns la vila Ionela din Predeluț. Un loc superb cu un peisaj de-ți taie respirația. Vila este situată chiar la ieșirea din ”stațiune” pe un mic deal, fapt ce-i oferă turistului liniștea după care tânjește. Am închiriat vila complet, de vineri până duminică la un preț foarte bun și ne-am bucurat din plin de prezența reciprocă, de frumusețea locului cât și de tone de mâncare și băutură .
În ceea ce privește peisajul am avut noroc, întrucât munții erau încă acoperiți de zăpadă iar dealurile din jur erau verzi, toate acestea combinate cu weekend-ul călduros și cerul fără nicio urmă de nori m-au determinat să pun această locație pe primul loc în lista mea cu locuri preferate unde am fost cazată. O combinație ce-ți încântă ochiul fără doar și poate.
Am făcut foc de tabără, am stat la povești, ne-am uitat la filme, am mâncat, am baut, într-un cuvînt ne-am relaxat, deși acum sunt parcă mai obosită ca atunci când am plecat.
Vila are 4 camere, fără baie în cameră. Am crezut că acest lucru o să fie o problemă dar nici vorbă de așa ceva. La parter este living-ul, o cameră, o baie și bucătăria care din păcate este cam mică pentru 8 persoane, câți am fost noi, dar cum am avut vreme frumoasă am servit masa mai mult pe afară. La etaj sunt 3 camere, o baie și un balcon destul de măricel. Toate camerele au pat matrimonial, dulap, măsuță și televizor care apropo, pentru cei interesați de acest aspect, prinde multe canale nu ca în alte locuri unde butonezi de 3 ori și o iei de la capăt. Bucătăria este complet utilată. Afară în curte este un loc special amenajat pentru grătar cu masă, scaune/băncuțe cât și un grătar mare din cărămidă, un balansoar și încă un loc special amenajat pentru foc de tabără sau pentru a prepara mâncărică la ceaun cu butuci în jur pe care poți sta.
Aaa da, era să uit un lucru important de care am râs tot weekend-ul.. Vecinul de lânga vila Ionela avea oi și capre. Nu am știut că oile pot behăi atât de mult, pe atâtea voci și atât de funny.
Cu siguranţă vom reveni pe acele meleaguri, căci ne-a plăcut prea mult pentru a da uitării acest loc.



Pin It

marți, 13 noiembrie 2012

My first official makeup

Pentru ca tot am in maini paleta cu 56 culori de Fräulein3°8 (review-ul la aceasta il gasiti aici) m-am gandit sa-mi incerc norocul cu un articol despre joaca de-a profesionistul in ale makeup-ului taine. Cu cat m-am chinuit mai mult, cu atat mai aiurea a iesit. Avand in vedere ca este primul articol despre si cu asa ceva, cer iertare pentru stangacie. Usor, usor voi invata si ma voi perfectiona.
Produse folosite:
- Lotiune Lara pentru curatarea tenului
- Lotiune iluminatoare Avon Beautiful Hydration
- Pudra compacta Avon Oil Control
- Creion contur duo pentru ochi Avon, nuanta Silver Star and Pitch Black
- Creion contur sprancene Avon, nuanta Blonde
- Trusa farduri 56 culori Fräulein3°8
- Glam' Eyes Mascara Waterproof de la Rimmel
- Ruj Avon, nuanta Sheer Naturale 
- Gloss Avon Color Trend, nuanta Clear
- pensule (patru pentru fardul de ochii si una pentru blush)
- pentru diverse corectii ale fetei: corector Rimmel London Hide the Blemish Concealer, nuanta Ivory 001
Am numerotat fardurile folosite, in ordinea utilizarii ca sa fie mai usor:











Aplicarea treptata a produselor, pornind de la: spalat pe fata cu apa RECE (recomand apa foarte rece, face extraordinar de bine tenului), lotiune iluminatoare, pudra, creion pe pleoapa superioara, fardul nuanta nr. 1 pe toata pleoapa, inclusiv peste creion, urmand aplicarea pe jumatatea exterioara a pleoapei superioare a fardului nuanta nr. 2. Aceste farduri fiind mate, am aplicat si putin fard nuanta nr. 3.




















Dupa aceste aplicari, am adaugat putin mai multa culoare folosind fardul nuanta nr. 4 in coltul exterior al ochiului. O mica "codita" facuta cu acest fard. Cine doreste poate lungi aceasta codita cu creionul negru, eu prefer o nuanta ceva mai puternica de fard. Sub spranceana cat si in coltul interior al ochiului am aplicat nuanta mata si apropiata pielii din fardul nuanta nr. 5. Mai apoi am pus in aplicare si culoarea Silver Star a creionului de ochi in partea inferioara a ochiului, "pe interior"
(sorry ca-s pararela cu termenii "stiintifici" ai makeup-ului; promit ca ii voi invata). Putintel blush din paleta Fräulein3°8, nuanta nr. 6...












La final am trasat din nou dunga facuta la inceput pe pleoapa superioara cu creionul nuanta Black. Si cam gata. Din pacate nu am folosit fond de ten, desi ar fi trebuit. Acopera mult mai bine toate lucrurile ce nu trebuiesc sa se vada. Si imi pare foarte rau, dar pozele nu reusesc sa surprinda exact culorile care sunt superbe. Sau probabil inca nu stiu eu cum sa fac poze pentru astfel de articole. Ma perfectionez eu incet incet.
Poze cu juma de fata fara makeup si juma cu makeup-ul la care m-am chinuit vreo 30-35 de minute (cu tot cu zecile de poze facute).















 











PS: Data viitoare, ca sa economisesc timp si sa fiu mai productiva, pe o jumatate de fata va fii un makeup, iar pe cealalta altul :) 

Bon Jovi - Whole Lot of Leaving
   
Pin It

miercuri, 10 octombrie 2012

Sfantul Ruj

Sunt fanul makeup-ului simplu si natural, asa cum probabil am mai spus. In mare parte a timpului nici macar nu ma machiez. Crema de fata iluminatoare imi este de cele mai multe ori suficienta. In ultimul timp am adaugat si rimel la acest makeup. Cu toate acestea nu ezit niciodata imi a cumpara tot felul de produse in ideea ca intr-o zi cu soare imi vor fii folositoare. Pacat ca pe majoritatea ajung sa le arunc, fara ca macar se le fi folosit de 3 ori.
La fel fac si cu rujurile. Singurul produs de acest fel ce se gaseste la mine in geanta in permanenta este un Lip Care de la Nivea, Velvet Rose. Il ador. Are gust si miros placut si da buzelor o nuanta calda de roz. Aaa da, si mai am un Protecting Lip Care SPF 15 de la AVON Care (balsam de buze fara culoare, gust si miros) ce de asemenea il port dupa mine.















La categoria rujuri intra urmatoarele:











1. Avon Extra Lasting, nuanta cappuccino. Este foarte cremos si placut. In catalog scrie ca este rezistent, pana la 8 ore (studiu realizat timp e o saptamana; au participat 120 de respondenti). Sincer, cred ca este cam exagerat acest 8 ore. Rezista ca un ruj normal, iar demachierea se face ca la un ruj normal, nu ca la unul persistent. Nuanta este draguta si prinde foarte bine pe cei cu tenul mai inchis, sau persoanele usor bronzate.















2. Avon Ultra Color Rich Mega Impact Lipstick, nuanta Magnified Mauve. O culoare pretentioasa ce clar trebuie purtata doar de persoanele cu tenul ceva mai inchis. Testura moale, cremoasa. Rezista ca orice ruj, nimic deosebit. 














 

3. Ruj Plump Pout Avon, nuanta Pink Freeze. Cremos si placut. Culoare foarte deschisa cu mici reflexii. Se potriveste fara nici o problema atat la un ten de culoare mai inchisa cat si la persoanele cu tenul deschis. Rezistenta pe buze ca un ruj normal.

 













4. Ruj Ultra Colour Rich 24k Gold, nuanta Pink. Dragut, dar mult prea sidefat pentru o persoana care prefera un simplu balsam pe buze. Foarte cremos, gust placut. Hidratant. Rezistenta ca orice ruj, nimic deosebit.















5. Una bucata ruj de la avon, nuanta Berry Berry Nice. Din pacate nu mai stiu exact din ce gama face parte si nici pe internet nu l-am gasit. Este posibil sa nu se mai faca, desi nu cred, ca nu il am de foarte mult timp. Aaa ba nu, are un an :) Rezistent, cremos, placut la gust si la miros. Se intinde usor. Orice femeie care se respecta trebuie sa aibe un ruj rosu in casa. Chiar daca nu-l foloseste, el trebuie sa existe.















6. Ruj Kiss'n'Go, nuanta Pink Doll. Cremos, hidratant, rezistent si foarte sexy. Putin pitziponcesc (inventez cuvinte..hi hi), dar este preferatul meu. De fapt, toata gama cea noua de la Avon Color Trend este imbunatatita, nu doar acest ruj. Clar merita.















7. Imi este imposibil sa va spun din ce gama este acest ruj. Stiu doar atat: este de la AVON, nuanta  Iced Spice si nu se mai fabrica. Il am de foarte mult timp, dar chiar si asa si-a pastrat mirosul si gustul placut. Este foarte cremos si usor de intins pe buze. Nu foarte rezistent. Imi place la nebunie. Se potriveste fara probleme si la persoanele cu tenul inchis cat si la cele cu tenul deschis.















8. Ruj Kiss'n'Go Iced Champink. Face parte din vechea gama de la Color Trend, AVON. Acum nu se mai gaseste sub aceasta denumire a nuantei. Este foarte deschis, putin sidefat. Trebuiesc date cateva straturi bune pentru a se vedea adevarata nuanta. Destul de rezistent. Cu un gloss usor peste, este dragut. Doar pentru persoanele cu tenul inchis sau pentru cele bronzate. Nu da bine pe o piele alba/palida.















9. Lac de buze, Couleurs Nature Yves Rocher, nuanta Rose Grant 01. Bun la gust :D, destul de rezistent, sidefat, nu este lipicios. Se potriveste fara probleme la orice fel de ten.















10. Lac de buze, Couleurs Nature Yves Rocher, nuanta Rose del Sables 08. Valabile precizarile de la punctul 9. Nuanta aceasta, mai pe romaneste este ocru deschis (stiu, si asta-i in alta limba). Un fel de maroniu sclipitor si cam ciudatel. Cam pretentios pentru cei ce sunt in cautare de ceve ce sa li se potriveasca. Sunt de parerea ca acest gloss il achizitionezi doar daca stii cum este, iti place cum iti sta si-l folosesti constant..


















Din pacate mai sunt cateva gloss-uri ce nu s-au bucurat de atentia mea in aceasta seara, dar toate la timpul lor. Ma retrag acum, sa ma bucur de acest feeling.

Bruce Springsteen - Human Touch
     Pin It

marți, 9 octombrie 2012

Fräulein3°8 - paleta 56 culori

De cand eram mica mi-am dorit o trusa de farduri cu multe multe culori, chiar din perioada cand nu aveam habar la ce folosesc. Dar imi doream. Nu stiu de unde, ca persoanele ce se invarteau pe langa mine cand eram de-o schioapa nu foloseau.. Cred totusi ca-i o dorinta mai recenta, dar am cautat un intro mai special..
In fine, am cautat si am tot cautat. Eu sunt reprezentant AVON, dar din pacate la ei nu gasesti o asa trusa. Am tot felul de farduri cu 2, 3 nuante, dar insuficient pentru mofturile mele.
Mi-am indreptat atentia spre ofertele de pe net.. Multe, extraordinar de multe. A fost greu sa aleg ceva deoarece nu cunosteam firme, nu stiam nimic despre asa ceva (nu ca acum as fii AS). Dupa zile pierdute in a vedea ce si cum se poarta, discutii pe forumuri si citirea diverselor review-uri tematice, mi-am indreptat atentia catre cei de la Fraulein3°8.
Am adorat instantaneu nuantele si ofertele lor. Intai am optat pentru paleta cu 96 de culori. Cat pe ce sa-mi dau ok-ul pentru expediere. Vroiam cat mai multe, ca intr-un final sa-mi dau seama "ce pana mea sa fac eu cu atatea nuante de roz si maro??" Dupa ce-am studiat mai atent ofertele lor am gasit paleta cu 56 de culori (50 de farduri pentro ochi si 6 blush-uri). Mintea mea creata a spus "trebuie sa fie a mea".. Si dupa cateva zile a mea a fost.
Nu am comandat-o de la ei de pe site, desi as fii vrut asa. Am comandata-o de la cineva dinIasi. Desi respectiva persoana de la care am cumparat-o mi-a garantat ca este originala, sigilata, tot am avut sufletul ca un purece pana ce coletul a ajuns in mana mea. Perfect. Nu am nimic de reprosat. Din pacate nu-mi pot da seama exact daca este sau nu originala intrucat nu mi-a trecut prin mana varianta oficiala.
Cum am spus mai sus paleta are 50 de farduri de ochi si 6 blush-uri. Nuantele blush-ului sunt foarte puternice. Nu trebuie exagerat. Lucru care-mi place, deoarece prefer sa ating foarte putin obrazul cu nuanta respectiva decat sa trebuiasca sa dau straturi si straturi ca nu se vede. Pentru ochi avem farduri sidefata si mate. Nu prea imi dau seama cate si cate ca nu le-am folosit pe toate. La o prima vedere, in lumina artificiala toate par sidefate, dar nu este asa. Sunt cremoase si rezista mult pe pleoape fara a se aduna si intinde (atentie, aici depinde si de ce produse folosim inainte de a pune fardul pe pleoape). Intr-un cuvant merita banutii, care oricum nu sunt foarte multi. Eu am achizitionat-o cu 45 de lei.
Mai jos aveti cateva poze facute cu vreo 5 nuante din cele 50 + putin blush. O sa revin cu ceva mai multe poze de indata ce inspiratia imi bate la usa:
















Pin It