vineri, 5 august 2011

Astazi m-am simtit femeie!

Ziua de azi mi-a adus cateva sclipiri de geniu, in care m-am simtit cu adevarat femeie, una independenta careia nu-i pasa de ce spun cei din jur. Absolut deloc. Oricum, sunt impasibila de fel, dar feelingul de azi m-a binedispus cat pentru o luna. Ca sa fie treaba clara, incep cu inceputul. La ora  08:10, eram deja la munca. Stiu, devreme, foarte devreme pentru mine, dar dupa-amiaza aveam sa fiu prezenta la standul Avon de la Real, asa ca trebuia sa imi recuperez ora ce urma sa o lipsesc dupa-amiaza. Stiu, prea mult 'comunism', dar daca eu de la conta nu dau exemplu, atunci ce sa astept de la colegii mei?!
In fine, primul sentiment de satisfactie si de implinire, prima clipa de pe ziua de azi cand am simtit cu tot sufletul meu ca sunt femeie, a fost cand mi-am permis (prin cuvinte, evident) sa profit de sufletul mare al italianului. Da, fostul meu prieten de acum vreo 5-6 ani, prieten de care va povesteam acum ceva timp. Tipu' ala stresant care acum e cu gagicasa prin Italia. Am aflat ca a fost in tara, in perioada in care imi sarbatoream si eu ziua. Cica mi-a cumparat parfumelul meu preferat (de unde o fi stiind el care-i ala nu stiu, ca daca il intreb pe Kimo habar nu are :D ), dar din pacate nu a ajuns sa mi-l dea dea, ca i-a dat mama cu flit (tipic mamelor grijulii). I-am spus cu nonsalanta ca ar fi frumos din partea lui sa-mi cumpere cate un parfum de fiecare data cand vine in tara, asta asa, pentru anii in care mi-a intins nervii la maxim :D Da, femeie profitoare din mine a iesit la suprafata. Nu, nu neg. Cateodata simt nevoia sa profit la maxim de cei din jur. Acum nu stiu daca acesta este defectul meu, sau aceasta dorinta zace ascunsa adanc in sufletul fiecarei femei. Acum sper sa bage la cap ce i-am zis si sa nu apara cu pretentii. Ai auzit? Da, tu, ca stiu ca citesti aberatiile mele de zi cu zi.
Dupa-amiaza, dupa 2 ore de stresat lumea prin Real, mi-am permis sa ies la o tura de cumparaturi. Dupa mult timp, singura. Cu portofelul plin (cu bani, ca azi a fost zi de salar) mi-am luat o pereche de pantofiori dragalasi foc si cateva chestii inutile din Real. Placerea cu care m-am plimbat singura printre rafturi, timpul pierdut cu cascatul ochiilor la lucrurile de care nu aveam nevoie, etichetele citite si rascitite ale produselor de care nu mai auzisem, mi-a oferit starea aceea de femeie puternica, cu lumea la picioarele ei. Drumul pana acasa cu autobuzul, singura, carand de plasa si halind cate un sticks, usor pe inserate, din nou, m-a facut sa ma simt independenta, cu picioarele pe pamant si FEMEIE!! Stiu, ceva mai ciudat de atat nu ati auzit, nu? Nici eu nu-mi pot explica cum tot ceea ce am insirat eu mai sus m-a facut sa simt ceea ce am simtit. Weird me! Dar ciudatenia asta face parte din mine, si sunt atat de draga atator persoane, incat nu-mi fac probleme ca dau de inteles ca trasul de plase ma face sa ma simt bine.
Si cum acasa am ajuns franta, cu picioarele in buzunare, am inceput relaxarea acum o ora cu o melodie pe repeat, ca de obicei. Probabil melodia asta nu va mai fi pe placul tau Yoyo, ca e putin mai diferita fata de ceea ce ascult eu de obicei, dar o am de la o persoana foarte draga, si din cand in cand, simt nevoia sa ma mai ridic si eu la nivelul persoanei respective (macar ascultand astfel de muzica) :)

Parov Stelar - Powder

Pin It

8 comentarii:

  1. Buna dimineata draga Emma :) spre surprinderea ta, si de ce sa mint, chiar si a mea, aveam nevoie in dimineata asta de o melodie care sa ma relaxeze putin, asa dar si prin urma ...... I LOV IT :D. Ma bucur ca te-ai rasfatat si ai avut acel sentimente de femeie independenta, de care noi avem nevoie, sper doar, sa-l ai din ce in ce mai des, pentru ca pe mine una, ma face sa ma simt puternica :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ema, de fapt te-ai simtit femeie, ca te-ai impus in fata lui, ti-ai cerut cumva dreptul pentru ce ai suferit alaturi de el.Nu e vorba ca profiti de el. Nici vorba!doar te-ai impuns.. si asta te-a facut sa te simti puternica si mai ales Independenta asa cum ziceai si tu. asa-i ca e frumos sentimentul???

    RăspundețiȘtergere
  3. @Yoyo: Neata si tie draga mea (cam tarziu ce-i drept). Ma bucur ca iti place melodia si ca suntem pe aceeasi lungime de unda in ceea ce priveste muzica. In privinta femeii din mine, o sa incep sa-i acord mai mult timp. Merit asta, cel putin eu asa cred.
    @Aletzsa: Ah, dar ce bine m-am simtit cand 'am pus piciorul in prag' si i-am cerut :)) Pana la urma eu cred ca tot o profitoare mica am fost, dar oricum, baiatu' nu se supara, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. Si daca se supara, ce? E dreptul ta!asa...fi rea!!

    RăspundețiȘtergere
  5. înger blond cu ochi albaştri18.09.2011, 23:42

    Sper ca ştii melodia ...de la mine!

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnu' inger cu ochi albastri, sper ca nu tu ai fost cel ce a copiat 3 poze de pe blogul meu.. daca da, sa stii ca nu-i frumos!
    La ce melodie te referi daca o stiu? Cea postata in articol, sau "Inger cu ochi albastri"? (Google spune ca-i o melodie intitulata asa). Stiu, ma prind mai greu :D
    Apropo, data viitoare as aprecia putin sinceritate in a iti scrie numele, sa stiu si eu cu cine ma conversez. Multam!

    RăspundețiȘtergere
  7. înger blond cu ochi albaştri25.09.2011, 23:27

    In apararea mea: nu ti-am luat nici un fel de poze de pe blog, nu gasesc rostul in a face asta, referitor la nume... speram sa iti comunice mai mult decat trebuie, insa e mai bine asa; in privinta melodiei din articol,imi place sa cred ca transcende de la conceptul de muzica la acela de sentiment profund...deci geniu pe paine!
    Scuza-mi totusi interventia, promit sa mai vizitez doar fugitiv blogul tau, iar prezenta mea sa fie sesizabila doar la trafic!

    RăspundețiȘtergere
  8. Pari un om "intreg la minte", asa ca imi cer scuze ca am fost putin mai tzafnoasa in comentariul anterior, numai ca ma deranjeaza enorm de mult persoanele care-mi lasa comentarii si-mi dau impresia ca ma cunosc, iar eu mai blonduta fiind nu imi dau seama exact cine sunt aceste persoane. Sau imi dau seama, dar nu sunt foarte sigura.. Greu, stiu.. Oricum te mai astept pe blog si nu doar fugitiv, ci lasandu-ti amprenta pe aici.
    Gata. Ne impacam? Prieteni? :D
    PS: Pana la cer si inapoi, de un infinit de ori.. nu?

    RăspundețiȘtergere