Pentru orice comanda de minim 39.99 lei, primesti ceva dragut cadou :)
Zi de comanda: luni, 12 septembrie 2011. Zi de livrare: miercuri 14 septembrie, respectiv joi, 15 septembrie . :)
Pentru detalii de orice fel, ma puteti contacta..
Pin It
luni, 29 august 2011
Poveste - The Great Rift Valley
Povestea spune asa: “Acum multe milioane de ani, in urma unui mare cutremur (parca), relieful acelei zone s-a modificat, astfel muntii au iesit din pamant (??) si s-au inaltat spre cer, atat de sus, incat norii si soarele nu au mai trecut dincolo de acestia. Cu timpul ceea ce se afla dincolo de munti, acea zona verde plina odinioara de copaci, flori etc., a inceput sa se usuce. Maimutele nu mai aveau copaci in care sa se catere, si astfel au inceput sa paseasca in 2 picioare, constatand astfel ca se deplaseasa mai repede si toate cele sunt mai usoare de facut din aceasta pozitie. Intr-un final, maimutele evaluate s-au intalnit cu cele ce traiau in copacii, si se uitau foarte ciudat unii la altii. The end!”
Cu astfel de povesti se prezinta burlacul la mine, bineinteles, explicate mai in detaliu si cu o seriozitate invidiata de oricine, iar eu credula am picat in plasa. Mi se parea incitanta povestea in acel moment de mica betie, iar mintea mea deja isi imagina peisaje, maimute umblaretze si munti rasariti din te miri ce. Bine, nu mi-a confirmat ca a facut misto de mine, dar am cautat pe net detalii despre aceasta Vale, si nimic din ceea ce am gasit, nici o legenda, nici un basm nu seamana cu ceea ce a insirat burlacul sambata noapte la un pahar de bere/vin in balconul Kimbozaurului. Ma mir cum de l-am crezut, pentru ca 80% din lucrurile ce le scoate pe gura (bine, da, marea majoritate atunci cand vorbeste cu mine), sunt povesti cu zane sau cine stie ce lucruri neimaginabil de marete facute/experimentate de el.
Asadar, voi ce ziceti, nu merita acest burlac de neatins o dulce razbunare? Da, stiu ca sunteti de acord cu mine, cum ca merita, dar ce idei aveti, ca eu sunt in pana de asa ceva? Astept propuneri :D
Ps: In poveste este vorba de Great Rift Valley, din Kenya (Africa). Mai jos aveti cateva detalii. Chiar impresionant. Sunt atat de mandra ca am invatat ceva nou si astazi..
- Numele de Rift Valley i s-a dat in secolul XIX de catre exploratorul britanic John Walter Gregory;
- Are aproximativ 6400 kilometri in lungime; se intinde din Liban, in Orientul Mijlociu , pana in Mozambic , in Africa de Sud;
- Este singura “trasatura” geografica ce se vede din spatiu, cat si cea mai mare “cicatrice” de pe suprafata pamantului;
- S-a format acum mai bine de 20 de milioane de ani, cand scoarta Pamantului a inceput sa se despice;
- Lava ce a tasnit din adancuri a format unii din cei mai mari vulcani stinsi de pe Terra, printer care si muntele Kilimanjaro din Tanzania;

- - Riftul care s-a laţit a deprins Arabia Saudita de Africa şi a format Marea Roşie;
- - Astazi, Rift Valley se mareste in continuare, ajungandu-se intr-un final la desprinderea Cornului Africii de restul continentului, formandu-se astfel o insula foarte mare;
- - Sursa bogata de fosile, ce a permis studierea evolutiei umane;
- Descoperirea lui “Lucy”;
vineri, 26 august 2011
14 Apocalipse
Stiati ca pana acum omenirea a trecut prin 14 apocalipse? Dar poate stiati ca mai urmeaza 3, sau poate 4... Nu, nici asta nu stiati? Nici eu nu stiam, dar am aflat astazi. Ideea este interesanta, acum depinde cat de mult credeti in astfel de lucruri. Eu recunosc ca ma depasesc subiectele de acest fel.. Prefer sa nu stiu cand va fi sfarsitul lumii, pentru ca pur si simplu nu vreau sa-mi traiesc ultimile clipe cu intreaga mea viata in fata ochilor. Ca sa va faceti o idee despre ce vorbesc, mai jos aveti lista celor 14 presupuse apocalipse, asta doar asa, ca sa va dati seama ca vor mai urma si alti "profeti", ticniti, care se vor trezi dimineata cu fata la cearceaf si vor spune: in data de ... va fi sfarsitul lumii!
- In anul 70, galileanul Rabbi Jose a prezis ca Sfarsitul Lumii va veni in anul 130;
- In anul 90, Sfantul Clement I a prezis ca Apocalipsa ar putea veni in orice moment;
- Un scriitor pe nume Tichonus a prezis ca Ziua Judecatii va veni in anul 381;
- Atat teologul Hyppolytus (170-236), cat si sfetnicul primului imparat roman crestin, Constantin I, Lactantius (cca. 240 - cca. 320) au prezis Armageddonul in anul 500;
- In anii 900, mai multi prezicatori sustineau ca in 1000 va veni Sfasitul Lumii;
- In 1147, Gerard din Poehlde a prezis ca Terra va disparea in 1306;
- In 1179, John din Toledo a prezis ca Apocalipsa va veni in timpul anului 1186;
- Joachim din Fiore (1135-1202) a prezis ca Sfarsitul Lumii ar putea veni in jurul anului 1300;
- Profera Maica Shipton (1488-1561) a prezis Apocalipsa in 1881;
- In anii 1500, membrii sectei crestine Zwickau credeau ca lumea isi va intalni sfarsitul in jurul anului 1520;
- Joseph Smith (nascut in 1805), fondatorul sectei mormonilor, a prezis ca Ziua Judecatii nu va veni pana cand el va implini 85 de ani, adica in anul 1890. Smith a murit insa asasinat, in 1844;
- Co-fondatorul Bisericii Metodiste, John Wesley, a prezis ca Fiul lui Dumnezeu va cobori pe Pamant in 1836. Fratele lui Charles a presis in 1794 ca Sfasitul Lumii va veni chiar in 1794;
- In 1874, Charles Taze Russel a prezis Sfarsitul Tuturor Zilelor in 1914;
- Cand evreii au recastigat Ierusalimul, in 1967, multi au prezis ca sfarsitul e aproape;
- Potrivit calendarului mayasilor, Sfarsitul Lumii va veni in 2012. Adica anul viitor;
- Isaac Newton a calculat ca Apocalipsa va avea loc in anul 2060;
- Nostradamus, insa, a prezis ca lumea se va sfarsi in anul 3786 sau in anul 3797.
Dupa cum bine v-ati dat seama, nu s-a intamplat nimic pana acum, dar mai avem "3 sau 4 sanse".
Insa, potrivit Bibliei crestine, "nimeni nu stie ziua si ora (n.r. a Apocalipsei), nici chiar ingerii din Cer, nici chiar Fiul, numai Tatal". Pin It

joi, 25 august 2011
Unu sau doi?
Hai sa jucam un mic joc, doar asa ca este joi, este cald, iar unii dintre noi sunt flamanzi (nu dam nume :D).. Mai jos o sa va insir cateva poze, luate aiurea de pe net, dar pentu care sper sa nu ma apostrofeze nimeni ca nu le-am platit. Minunatul si inteligentul joc, rod al plictiselii mele la munca, consta in a alege una din cele doua variante.. Asa ca hai sa-i dam drumul:
Pin It
Vin rosu sau alb? |
Zi sau noapte? |
Comod sau.. mai putin comod? |
Mare sau munte? |
Bruneta sau blonda? |
Jennifer Aniston sau Angelina Jolie? |
Seinfeld sau Friends? |
Pisica sau caine? |
Vintage or not vintage? |
Vara sau iarna? |
Pin It
Goana dupa cadou
Maine-i ziua Kimbozaurului meu.. Ca o jumatate iubitoare ce sunt, am pornit in cautarea cadoului perfect, care-i greu de gasit, sa stiti. Mi-au trecut multe prin minte, am cautat si am gasit destule ciudatenii pe net, dar parca nimic nu imi satisfacea neuronl ce insista sa gasesc ACEL cadou. Planul meu maret de a-i cumpara tricou inscriptionat cu nu stiu ce text gasit pe net, s-a prabusit in momentul in care am dat sa urc scarile catre singurul magazin pe care-l stiu eu din Brasov si care se ocupa cu asa ceva. Mare pe usa zacea scris "In perioada 22-26 august nu se lucreaza cu publicul". Ok, what now?! Din toate ideile mele de cadouri, aceasta era singura care-mi parea catusi de cat ok, asa ca am inceput sa inot impotriva curentului si sa sap pe net dupa tricouri misto, riscandu-ma astfel sa dau gres (stiti voi.. marimi, material). Am stresat burlacul vreo 2 zile cu tot felul de link-uri de la diverse tricouri cu mesaje care mai serioase, care mai deocheate, care mai ciudate si seci. Pe aceasta cale ii multumesc pentru rabdarea cu care (spune el) s-a uitat la toate link-uile si pentru parerile date: multumesssc! (pentru nimic :D - glumesc).
In fine, ideea este ca intr-un final am reusit sa ii iau ceva dragut, si dupa spusele barbatului meu, chiar foarte fain. Da i-am dat cadoul de azi, ca daca stau la el, unde aveam sa-mi indes punga de cadouri cand m-am infiintat in fata lui?!
Ca sa fie meniul complet, vineri bem si papam pizza, ca nu se putea altfel. Aaa da, si jucam poker, ca doar nu am mai facut asta de mult.
Joe Cocker - Tonight

marți, 23 august 2011
Watching Seinfeld.. again
Nu vi se intampla adesea sa "intepeniti" in fata televizorului si sa va benoclati ochisorii la un film pe care l-ati mai vazut? In unele cazuri, nu doar o data, ci de mai mule ori... Ei bine, prin asa ceva trec si eu, numai ca eu nu butonez televiorul oprindu-ma ca printr-o coincidenta minora sa ma uit 2 minutele la film, ci la ora 21 fix sunt in pat, la televizor, cautand in disperare Pro Cinema pentru ca incepe ghiciti ce.. "Seinfeld", pentru a mia oara. Si da, normal, de fiecare data m-am uitat.
Cand am vazut pentru prima oara acest serial, am zis clar: este sitcom-ul meu preferat. Mai apoi am urmarit "Friends", care a devenit preferatul meu, ca mai apoi sa ma uit la "Two and a half men" care da, a fost pe primul loc in sufletelul meu. Dupa o perioada in care am revazut toate aceste seriale, am aflat de "The Bing Bang Theory", care ghiciti?! Normal, a devenit preferatul meu. O perioada m-am uitat pe net la "That 70's show", care din pacate nu a ajuns atata de sus, incat sa spun ca este preferatul meu. Dar a meritat sa-mi pierd cateva seri, de fapt multe seri, uitandu-ma la ei si razand de viata frumoasa si zbuciumata a pustilor din anii '70.
Acum, daca ma intebati care este prefaratul meu, va anunt ca ma inclin in fata lui "Friends", pe care chiar daca l-am tradat, dandu-l jos de pe podium pentru alte filmulete de 30 de minute de ras, il readuc intotdeauna cu incredere si vorba buna pe locul unu in sufletul meu.
Am crescut cu ei, am invatat multe de la ei, desi la o prima vedere ai zice ca nu prea ai ce... Mi-au tinut de urat si mi-au binedispus serile in care eram posomorata. Long Live Friends!:D
Cateva detalii despre aceste seriale, pentru pustimea ce "abia se naste" si nu stie la ce sa se uite:
1. Friends (s-a filmat din 1994 pana in 2004): nota 8.9 pe IMDB, cu Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry, David Schwimmer (scumpul si preferatul meu, Ross). Povestea serialului, cat si mai multe detalii gasiti aici
2. Seinfeld (s-a filmat din 1990 pana in 1998): nota 9.3 pe IMDB, cu Jerry Seinfeld, Julia Louis-Dreyfus, Michael Richards, Jason Alexander. Povestea serialului, cat si mai multe detalii gasiti aici
3. Two and a half men (filmarile au inceput in 2003 si continua si acum, cu Ashton Kutcher in locul lui Charlie Sheen): nota 7.6 pe IMDB, cu Jon Cryer, Angus T. Jones, Charlie Sheen, Conchata Ferrell, Holland Taylor. Mai multe detalii aici
4. The bing bang theory (filmari din 2007, continuand si acum): nota 8.6 pe IMDB, cu Johnny Galecki, Jim Parsons, Kaley Cuoco, Simon Helberg, Kunal Nayyar. Detalii referitoare la traznitii fizicieni, stangaci cand vine vorba de femei, gasiti aici
5. That 70's show (s-a filmat din 1998 pana in 2006): nota 8.4 pe IMDB, cu Topher Grace, Laura Preponn, Mila Kunis, Danny Masterson, Wilmer Valderrama, Debra Jo Rupp, Kurtwood Smith, Don Stark, Ashton Kutcher. Povestea lor o gasiti aici
Mai aveti in minte ceva sitcom-uri ce au fost preferatele voastre candva, demult, sau care continua sa fie? Hai, ca banuiesc ca ati avut un film ale carui episoade le asteptati cu sufletul la gura. Nu neaparat de acest gen.. Pin It

Ultimul stinge lumina
Dupa o pauza lunga de clatit ochii la pozele puse de Bobocel pe facebook, m-am gandit sa insir vreo 2 cuvinte. Din pacate nu scriu nimic legat de gasca mea nebuna, sau de distractiile din facultate, desi pozele mi-au deschis apetitul de "si mai multe chestii legate de acele timpuri".. O sa ma limitez la a scrie despre lucruri nesemnificative si neinteresante.
Ca de exemplu: este ora 01:50, iar eu nu dorm. Kimbozaurul meu se 'bate' cu burlacul la un joc dragut, dar pentru copii sub 7 ani :)) De vreo cateva ore se tot chinuie la acel joc, cu un pahar de bere in fata si cateva alune. Nu conteaza ora, ca doar revista de septembrie este in drum spre tipar, asa ca maine jumatatea mea o sa leneveasca acasa. Doar eu ma voi trezi odata cu gainile...
De jumatate de zi ma gandesc la papa bun. De fapt, nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la asta.
Definesc papa bun: bulz cu ochiuri, asa cum facea matusa la tara.
Asa pofta imi este, incat maine voi fi fata harnica si voi sta la bucatarie incercand sa fac bulzul bun de la Bran. Nu are cum sa fie greu, mai ales ca am origini prin partea aceea.
Apropo, voua de ce bunataturi va este pofta in acest moment?? Pin It

sâmbătă, 20 august 2011
O noapte pe ritmuri latino
Tampeniile mele pe ziua de azi:
- trezit dimineata, lenevit pana la 11 in pat urmarind "disney movie" (evident, ca in fiecare sambata, ce daca sunt in deplasare?)
-facut ceva de papa
-strabatut orasul pentru a ajunge acasa sa-i fac baita animalului
-stat la soare (adica, pregatiri pentru concediu)
-mi-am facut norma de miscare aferenta acestei zile
-trecut pe la munca sa-mi hranesc Kimbozaurul ce m-a lasat singura pentru ca are o revista de trimis in tipar
-venit acasa (casa de la bloc)
-facut budinca de capsuni
-pregatit pieptul de pui pentru gratar
-astept sa-mi vina barbatul de la munca, ca o buna femeie de casa ce sunt :D
Asa, si planurile pentru ce urmeaza sunt:
-probabil vom manca si noi ceva, daca nu se face prea tarziu, desi e deja 9 PM
-Piratii din Caraibe, ultima parte, aia cu fantana vietii
-somn
-maine o luam de la capat
(nu sunt raspunzatoare de ce apare intre aceste 'puncte') :D
In seara asta facem o exceptie de la regula si ne zbantuim pe ritmuri... latino?!
Danza Kuduro - Lucenzo

vineri, 19 august 2011
Despre... cat de greu trece timpul
In primul rand, imi petrec din nou timpul prin casele altora, undeva prin centrul orasului Brasov, intr-un minunat apartament la etajul 4. Imi plac zilele acestea, cand chiar simt ca sunt pe cont propiu. Ma gandesc ce sa fac de papa, daca nu am ceea ce imi trebuie sa fac minunatele mele retete, ies pe la magazinele din cartier sa-mi cumpar cele necesare. Mai dureros este cand trebuie sa-mi dau seama ce pot face sa-mi omor timpul, ca dhee nu-s la mine acasa ca sa ma iau la tranta cu catelu’ cand ma plictisesc. Dar chiar si asa, este atat de placut sa stii ca nu te bate nimeni la cap, ca faci ce vrei, cand vrei, cum vrei.. Bine, aici sunt rea, pentru ca si acasa am libertatea de a face ce vrea, ca doar ai mei parinti isi fac veacul pe la etajul 2 al casei. Eu sunt mai norocoasa: sunt la parter.
In al doilea rand, sunt suparata pentru ca nu incetez sa ma gandesc ca exact peste 2 saptamani ma voi bucura de soare, distractie si liniste, alaturi de scumpii mei prieteni, pe plajele Turciei. Suparata sunt pentru ca timpul trece incredibil de greu. Dar sunt mai fericita ca mult meritatul meu concediu se apropie. Din pacate se pare ca timpul ce-l mai am la dispozitie nu o sa-mi fie de ajuns pentru a-mi lasa toate lucrurile ok la munca, dar who cares?? Nu plec definitive in Turcia. Ma intorc dupa vreo 10 zile! Oricum in ultimile zile nu prea am reusit sa ma concentrez nici la munca, nici acasa, nici la orice alta activitate de-a mea, si asta din cauza "febrei" concediului ce m-a apucat de picior si nu-mi mai da drumul.
In al treilea rand, luna septembrie va fi plina de distractii si de prieteni veniti de peste hotare. Asadar, ne vom auzi mai rar, dar si cand o vom face, va voi povesti atatea incat o sa va plictisiti :D
Pana cand mintea mea creatza va mai coace ceva sa astern p’acilea, va doresc un weekend fain, calduros si plin de surprize (placute, evident). Aaa da, pe mine maine ma gasiti pe “santier” la casuta din Codlea, ce este in curs de modernizare. Imi fac prezenta pe acolo cu Kimbozaurul si cu burlacu’
PS: Revin cu o melodie draguta de indata ce ajung acasa
PSS: Daca am suparat pe cineva cu postarea anterioara, nu-mi cer csuze, pentru ca nu-mi pare rau! ha ha :D
LE: Am facut cumparaturi, am ajuns acasa, am facut spaghte, am mancat si cum am promis, am revenit cu ceva nice... Enjoy it!
Belinda Carlisle - Leave A Light On

miercuri, 17 august 2011
Cu dedicatie, fostilor ce se cred deosebiti :)
Orice asemanare cu realitatea, este doar in imaginatia ta, ok? (asta-i pentru cei ce ma cunosc si cred ca am scris acest articol special pentru ei)
Ei bine, nu sunt multe fete ce au avut in viata lor baieti frumosi, destepti, dar ce acum sunt de domeniul trecutului. Nu sunt multe, sunt foarte multe. Marea majoritate a populatiei feminine a acestui glob, nu s-a maritat cu primul print ce i-a aparut in poarta calare pe o bicicleta, ci a mai inspectat putin piata inainte sa se lege la cap. Normal, acesta este si cazul meu, dar asta nu conteaza, ca doar am zis ca ceea ce voi povesti nu face parte din bagajul meu de experiente ;)
Asadar, si prin urmare, cu siguranta pe pamantul acesta, undeva, intr-un colt de lume exista un fan club or something facut de fetele satule de povestile ex-ilor ce se cred mai deosebiti fata de ceilalti flacai din viata ei. In acest caz, nu pentru ca am parte de un asa specimen in viata mea, ci pentru ca nu stiam despre ce sa mai scriu, m-am hotarat sa insir cateva chestii ce nu-l fac pe el mai deosebit (pe el, adica pe oricare, ca nu-i povestea mea :D):
1. nu esti mai deosebit, pentru ca daca era-i nu te parasea
2. nu esti mai deosebit, pentru ca intotdeauna esti lasat de izbeliste pentru ceva mai bun, si evident ca cel de dupa tine a fost/este mai bun. Adica tot ceea ce traieste fata alaturi de cel "nou", ii va sterge marea majoritate a amintirilor cu tine, ca doar creierul uman nu este un sac fara fund ce poate retine 'nspe mii de chestii. Da bine, capacitatea creierului uman de a retine 10 miliarde de biti de informatii pe parcursul unei varste medii de viata de 75 de ani, este enorm, dar se gata si si miliardele!
3. nu esti mai deosebit, pentru ca daca era-i s-ar fi intors la tine, dupa toate experientele de dupa
4. nu esti mai deosebit, pentru ca daca era-i iti raspundea la telefon
5. nu esti mai deosebit, pentru ca ... hmmm nu mai stiu! Asta-i culmea.. cand m-am apucat de scris aveam atatea in cap. Gagicile ce citesc si mai au argumente, insirati-le sa demonstram ca fostul nu este deloc mai deosebit, ci doar un fost prieten ca oricare altul. Sau este (pentru voi, noi in general)?
BON JOVI - In these arms

Pointer german cu par scurt - catelusi pentru adoptie
Ce ziceti de un catelus dragut, dulce, jucaus, unul care se ataseaza atat de repede de tine, incat ti se rupa inima sa nu-l iei acasa si sa-l rasfeti asa cum stapanul lui nu a stiut sa faca atunci cand i-a abandonat in strada. Este vorba de 2 puiuti de pointer german cu parul scurt. Sunt doua. Da, sunt fetite si abia asteapta sa fie luate acasa, ingrijite si iubite. Catelusi gasiti sunt cei din im...agini. Nu au carnetel de sanatate si din pacate nu au trecut inca pragul veterinarului. Au in jur de 2 - 3 luni. Daca sunteti din Brasov, sau din imprejurimi sau chiar din alt colt al tarii si va intereseaza sa adoptati o asa scumpete de catel care sa va fie alaturi si de care sa va impiedicati prin casa, va rog sa-mi lasati comment pentru mai multe detalii. Multumesc.
Aspect exterior si dimensiuni
Pointer-ul german cu par scurt este un caine de talie mijlocie spre mare, puternic, cu proportii armonioase. Are un cap proportional cu corpul, craniul este lat si usor bombat si botul lung cu nas mare, lat, de culoare maro. Ochii sunt migdalati, de culoarea chihlimbarului. Urechile la Pointer-ul german cu par scurt sunt lungi, late, usor rotunjite la varf si cazute pe langa cap. Coada, mai lata la baza, se taie la o treime sau jumatate din lungime. Are o blana scurta, maro (cu sau fara pete albe), maro inchis sau maro deschis cu alb si pete maro pe cap. Exista si exemplare cu blana neagra, cu pete de diferite nuante de maro. Sunt admise, de asemenea si petele de culoare galben. Pointer-ul german cu par scurt atinge la maturitate o inaltime la nivelul grebanului de circa 62-66 cm pentru masculi si de 58-63 cm pentru femele, si o greutate corporala in jur de 20-32 kg.
Personalitatea
Pointer-ul german cu par scurt este un caine docil, curajos, vigilent, activ, prietenos, inteligent si dornic sa invete. Este un caine ascultator si devotat familiei din care face parte, prietenos cu copiii. In general este sociabil si se intelege bine cu alti caini si alte animale din gospodarie, mai ales daca a fost socializat de mic. Desi au tendinta sa fie prietenosi cu oricine, acesti caini sunt destul de vigilenti. Are un simt al mirosului foarte bine dezvoltat.
Conditii de viata
Cainii din rasa Pointer german cu par scurt se simt cel mai bine intr-o curte, unde sa se poata misca in voie. Sunt caini de vanatoare carora le place sa fie ocupati, activi si care nu pot si nu vor sa se adapteze unei vieti sedentare. Le place inotul si sa faca sport. Au nevoie de plimbari lungi, de asemenea sa aiba posibilitatea sa alerge si sa se joace afara fara lesa. Ei se simt bine intr-o familie activa, careia ii place viata in aer liber. Daca Pointer-ul german cu par scurt beneficiaza de suficienta miscare se va comporta cu calm si intr-un apartament.
Dresajul
Pointer-ul german cu par scurt este inteligent, dornic sa invete si sa munceasca pentru stapanul lui, de aceea nu este greu de dresat. Necesita un dresaj bland, consecvent si ferm. Are aptitudini pentru toate sporturile canine.
Aspecte particulare
Pointer-ul german cu par scurt nu necesita prea multa ingrijire pentru blana. Este necesar un periaj ocazional pentru a-i mentine blana in conditii bune. Din cand in cand se verifica urechile, care trebuie sa fie curate. Cainilor din rasa Pointer german cu par scurt le place inotul si sporturile de camp. Sunt folositi la vanatoare in orice fel de teren, in apa.Acesta poate fi de asemenea un excelent caine de companie, atata timp cat are parte de suficienta activitate si exercitii.
Later edit: catelusele au fost adoptate. O poveste cu final fericit. Weeee!! Pin It
Pointer-ul german cu par scurt descinde din vechii braci spanioli care au aparut in Germania in secolul al XVII-lea si care au fost incrucisati cu rasele englezesti Pointer si Foxhound.

marți, 16 august 2011
Avon Brosura 12/2011
Pentru orice comanda de minim 39.99 lei, primesti ceva dragut cadou :)
Zi de comanda: luni, 22 august. Zi de livrare: miercuri 24 august, respectiv joi, 25 august. :)
Ofertele campaniei Avon 12/2011

luni, 15 august 2011
Dincolo de nori - Transalpina
Cu peste 2000 de metri altitudine, mai exact 2145 metri la Pasul Urdele (punctul cel mai înalt), Transalpina este cel mai inalt drum rutier din Romania si chiar din intregul lant al Muntilor Carpati, atat din tara cat si din afara ei, dar este si cel mai frumos, daca ma intrebati pe mine. Dar aici parerile sunt impartite. Cum majoritatea oamenilor ce au fost pe Transalpina cat si pe Transfagarasan, tind sa le compare pe cele doua, eu spun asa: Transfagarasan merita 10, dar Transalpina merita un 10 cu felicitari, si asta datorita peisajelor, salbaticiei, misterului
cat si pentru placuta senzatie de a circula cu masina pe creasta muntilor Parang. Absolut superb, mai ales daca ai noroc de vreme buna, cu cer senin.
Soseaua traverseaza Muntii Parang de la N la S fiind paralela cu Valea Oltului si Valea Jiului, aflandu-se intre acestea. Desi este mai inalta, mai veche si mai frumoasa decat Transfagarasanul, este mai putin cunoscuta deoarece cu toate ca este catalogat drum national, DN 67c (partial), Transalpina nu a fost pana in 2009 niciodata asfaltata.
Inceputurile acestui drum nu sunt atat de cunoscute pe cat s-ar crede. Unele surse sustin ca Transalpina a fost construita de armatele romane in drumul lor spre Sarmisegetusa, altele sustin ca şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul primului război mondial. Cert este ca, imediat dupa razboi, acest drum a fost dat uitarii, ceea ce a facut din Transalpina un drum greu de parcurs. Partea buna este ca astfel s-a mentinut neatinsa salbaticia si farmecul aparte pe care putine locuri din tara il mai au.
Sa trecem la experienta mea :) Am ramas uimita de cata lume am vazut acolo. Iti trebuiau minute bune sa poti traversa strada ca sa faci poze din toate partile. Incetul cu incetul, din pacate, va ajunge si acest colt de rai unul ticsit de tarabe cu suveniruri si hoteluri. Ceea ce nu este rau, ar spune unii, dar acest loc ar trebui mentinut asa simplu, dar de o raritate nemaiintalnita. Din pacate vremea nu a fost asa buna cu noi. Din Brasov am plecat la ora 9 dimineata, pe un soare ce ne-a incalzit sufletul de bucurie ca vom avea parte de vreme frumoasa. Aceasta s-a mentinut pana pe la ora 14 cand am inceput urcusul catre ceea ce avea sa fie cea mai frumoasa calatorie din viata mea de pana acum. Nu, nu a plouat cu galeata, doar a picurat si asta cand eram in masina. Cerul nu a fost atat de senin pe cat as fi sperat eu, dar am reusit sa fac cateva poze care sa-mi tina de cald la iarna cand ma voi
incalzi cu aceste amintiri. Pe de o parte si de alta a drumului nu vezi decat munti, vai, portiuni impadurite cat si creste de munti pietruite. Cand zici ca ai ajuns la cel mai inalt punct, imediat dupa curba, drumul te duce mai apropae de nori.
Dincolo de aceste minunatii, se afla statiune Ranca, ce m-a lasat cu un gust amar deoarece definitia mea pentru "statiune turistica" este departe de ceea ce ofera Ranca. Case, vile, hoteluri neterminate, in paragina, lipite una de alta, fara pic de curte, desi natura ofera muuult spatiu pentru gradini de vis. La cat de superba este acea zona, aceasta statiune ar trebui sa fie un paradis. Din pacate, este departe de a fi asa.
Cu toate acestea, Transalpina merita vazut, cel putin o data in viata. Este printre putinele drumuri din tara pe care se poata ajunge cu masina pana la nori si chiar deasupra lor.
Stire 12 august 2011 (sursa aici): "O situaţie întocmită de reprezentanţii de la Drumuri Naţionale (secţia Târgu-Jiu - n.r.) a arătat faptul că, într-o zi lucrătoare, timp de patru ore, 1.600 de maşini au urcat din Novaci către Transalpina, numărul fiind mult mai mare decât cel înregistrat în perioadele anterioare. Mai mult, mii de maşini tranzitează zilnic Transalpina, lucru care ne arată că acest drum a depăşit Transfăgărăşanul şi nu poate decât să ne bucure, cu toate că, deocamdată, nu este atât de mediatizat", a declarat, vineri, subprefectul Marcel Romanescu. Reprezentantul guvernului a arătat că drumul rutier, care atinge altitudinea maximă în Pasul Urdele (2.145 de metri), nu este prevăzut pentru tranzitul camioanelor sau al maşinilor de mare tonaj, fiind destinat cu precădere traficului uşor cu scopul dezvoltării turismului în zonă. Afirmaţiile subprefectului survin în condiţiile în care autorităţile sunt chemate să se pronunţe asupra cererii unui investitor privat, care a concesionat terenul obştei Berceşti, pe o perioadă de 49 de ani, şi care intenţionează să amenajeze la Rânca o carieră de granit, ceea ce ar însemna şi tranzitarea Transalpinei de camioane. "În acest moment, Transalpina nu este prevăzut să fie tranzitat de camioane sau maşini mari, este destinat dezvoltării turismului. Eu nu sunt împotriva investiţiei respective, mai ales că investitorul va plăti taxe primăriei Novaci şi s-a angajat că va crea locuri de muncă pentru o sută de persoane din zonă, dar trebuie să găsim soluţii, atât pentru ca drumul să nu fie distrus de camioanele ce îl vor tranzita cu granit, cât şi pentru persoanele care locuiesc în apropierea locului unde va fi cariera, să nu fie deranjate de dinamitările care vor avea loc sau, mai rău, să nu le fie distruse casele", a spus Marcel Romanescu. Potrivit acestuia, o întâlnire între autorităţile locale, reprezentanţii instituţiilor chemate să dea avizele necesare înfiinţării carierei de granit şi concesionarul terenului din Berceşti este prevăzută pentru 23 august în vederea găsirii unei soluţii.

Lista prefixelor telefonice internationale
Afganistan +93
Africa de Sud +27
Albania +355
Algeria +213
Angola +244
Arabia Saudită +966
Argentina +54
Australia +61
Austria +43
Bangladesh +880
Belgia +32
Benin +229
Bermude +1809
Bolivia +591
Brazilia +55
Bulgaria +359
Burundi +257
Cambodgia +855
Camerun +237
Canada +1
Cehia +42
Chile +56
China +86
Cipru +357
Coasta de Fildeş +225
Columbia +57
Coreea de Nord +850
Coreea de Sud +82
Croaţia +385
Cuba +53
Danemarca +45
Ecuador +593
Egipt +20
Elveţia +41
Emiratele Arabe Unite +97
Etiopia +251
Filipine +63
Finlanda +358
Fosta Iugoslavia +38
Franţa +33
Germania +49
Ghana +233
Gibraltar +350
Grecia +30
Guatemala +502
Guineea +224
Guyana Franceză +594
Georgia +995
Haiti +509
India +91
Indonezia +62
Iordania +962
Irak +964
Iran +98
Irlanda +353
Islanda +354
Israel +972
Italia +39
Jamaica +1876
Japonia +81
Kenia +254
Kuwait +965
Letonia|| +371Liban +961
Libia +218
Liechtenstein +41
Luxemburg +352
Madagascar +261
Malaezia +60
Malta +356
Marea Britanie +44
Maroc +212
Mauritania +222
Mexic +52
Moldova +373
Monaco +377
Mozambic +258
Nicaragua +505
Nigeria +234
Norvegia +47
Noua Zeelanda +64
Olanda +31
Pakistan +92
Papua Noua Guinee +675
Paraguay +595
Peru +51
Polonia +48
Porto Rico +1809
Portugalia +351
Republica Democrată Congo +243
Republica Dominicană +1809
Réunion +262
România +40
Rusia +7
Rwanda +250
Saipan, Insulele Mariane de Nord +1670
Samoa Americană +684
Samoa +685
San Marino +378
São Tomé şi Príncipe +239
Senegal +221
Serbia +381
Seychelles +248
Sfânta Elena +290
Sfânta Lucia +1758
Sfântul Kitts şi Nevis +1869
Sfântul Pierre şi Miquelon +508
Sfântul Vincent şi Grenadine +1784
Sierra Leone +232
Singapore +65
Siria +963
Slovacia +421
Slovenia +386
Insulele Solomon +677
Somalia +252
Spania +34
Sri Lanka +94
Statele Unite ale Americii +1
Sudan +249
Sudanul de Sud +211
Suedia +46
Surinam +597
Swaziland +268
Tanzania +255
Thailanda +66
Togo +228
Tunisia +216
Turcia +90
Ucraina +380
Uganda +256
Ungaria +36
Uruguay +598
Venezuela +58
Vietnam +84
Yemen +967
Zair +243
Zambia +260
Zimbabwe +263
Poate aveti vreodata nevoie :) (Sursa, evident, wikipedia) Pin It

sâmbătă, 13 august 2011
Top 10 pentru sufletul meu - continuare
Spre surprinderea mea, scorul a fost destul de strans. Kimbo Zaurul a ghicit 3 (si asta nu pentru ca ma cunoaste, ci pur si simplu a avut noroc), Yoyo 2 si Aletza 1 :D
Dar tot spre surprinderea mea, constat ca nimeni nu ma stie asa cum as vrea eu, dar poate e mai bine asa, nu trebuie sa stie tot poporul ce zace in capsorul meu, nici macar cand este vorba de muzica.
In alta ordine de idei, melodiile postate acum vreo 2 zile, ar trebui asezate astfel, ca sa le "simt" asa cum trebuie:
1. Jason Mraz - Sleeping to dream about you (O melodie absolut superba, dar ce trebuie neaparat ascultata live, asa cum este varianta aceasta. Asa cum a mai spus cineva: de fiecare data cand ascult acest cantec, ma cuprinde dorinta aceea nebuna de a crea, de a compune, de a scrie versuri... placut sentiment)
2. The Rasmus - Sail Away (Inainte sa gasesc melodia lui Jason Mraz, aceasta era pe locul unu. In continuare ea ramane preferat mea, poate doar cu mai putin de 0.01% sub Sleeping to dream about you. Oricum, cu un mic efort le pot inghesui pe amandoua pe primul loc)
3. Smokie - Have You Ever Seen The Rain (Dupa cum probabil am mai spus, primul meu dans la nunta nu va fi un vals, asa cum se obisnuieste, ci Smokie cu Have you ever seen the rain. Nu stiu de ce am ales asa, poate tot de la o nunta unde am dansat si am cantat cu gasca de la bloc pe melodia aceasta. A fost cea mai frumoasa nunta la care am fost vreodata :D)
4. Bon Jovi - Runaway (Se putea sa nu fie si Bon Jovi prezent?? Tot ce canta el merita pus sus in top, but this one is the BEST!)
5. Evanescence - My Imortal (Videoclipul face toti banii: simplu, dar expresiv. Si sa nu uitam de vocea lui Amy. Imi aduc aminte cum pustoaica din vremurile acelea, cand melodia aceasta era in top-uri, isi lipea nasul de televizor, nu clipea ci canta vers de vers, cuvant de cuvant. Ce vremuri...)
6. Leonard Cohen - In my secret life (Ceva mai nou, dar nu mi-a trebuit mult sa o trec in top 10 preferatele mele. Spun multe versurile domnului Leonard Cohen)
7. Hara - Cine (Dupa Vama Veche, cei de la Hara sunt urmatorii ce imi plac cum canta, din trupele romanesti. De fapt... urmatorii si ulimii.. "Spune cine, spune cine Ar putea sa te-aduca aproape de inima mea?Spune cine, oare cine Ar putea sa te-aduca aproape de inima mea, Cine-ar putea?"... Magnifique)
8. Backstreet Boys - Shape Of My Hearts (Dupa multi ani, inca stiu versurile din cap in coada. Si din nou, videoclipul spune multe, chiar daca este simplu. Imi aduc aminte cum stateam cu casetofonul lipit de televizorul din sufragerie, ce era dat pe Atomic TV, ca sa inregistrez melodia lor. Imi facusem o caseta intreaga cu melodia aceasta, ca sa nu fiu nevoita sa derulez mereu, ca pe atunci nu stiam eu de repeat :D)
9. Remy Zero - Perfect memory (Melodia am auzit-o intr-un film, si de atunci o ascult mereu. Nu prea stiu eu ce cauta in acest top. Probabil imi lipsea o melodia ca sa fie 10 si am gasit-o pe asta. Dar oricum, e draguta)
10. Ingrid - Mamma Mia (mereu ascult melodia aceasta cand vreau sa-mi revin din.. orice. Ma readuce la viata, ma face sa zambesc. Nu, nu stiu ce zice, dar who cares??)
Bonnie Tyler-From the bottom of....

vineri, 12 august 2011
Hippie pentru o zi
Conform wikipedia, subcultura hippie a fost iniţial o mişcare de protest a tineretului împotriva societăţii materialiste occidentale, care a luat fiinţă în SUA la începutul anilor 1960 şi care mai apoi s-a răspândit în multe ţări din lume. Mişcarea hippie a fost atât o mişcare politică cât şi culturală.Cuvântul „hippie” vine de la „hipster”, care descria tinerii beatnik care s-au mutat în districtul Haight-Ashbury din San Francisco, SUA. Aceşti tineri moşteniseră atitudinea nonconformistă a generaţiei beat, şi-au creat cu timpul comunităţi proprii, ascultau rock psihedelic, erau adepţi ai revoluţiei sexuale şi foloseau droguri precum haşiş şi LSD.
Cum am descoperit ca sunt indragostita de stilul lor de viata, hainele lor, muzica lor, m-am gandit sa fiu hippie pentru o zi. Asadar, dragii mei, ce ziceti daca marti, 16 august 2011 vom fi cu totii niste hippioti draguti si darnici? Sa ne comportam o zi ca ei, sa ascultam muzica ce o asculta ei, sa ne imbracam hippie si sa ne dorim doar peace! Fiecare, in coltul lui de lume, sa mearga la servici, la scoala, la plimbare sau in locurile in care aveti treaba in ziua respectiva imbracati hippie, comportandu-va ca atare. Ce ziceti, cine se baga?
Ca sa va indragostiti si voi de tot ceea ce inseamna Hippie, va las sa cititi ceva interesant. Este imposibil ca dupa ce cititi articolul de ma jos, sa nu doriti sa-mi fiti alaturi in acest mic proiect pentru 16 august 2011.
Hippie - Flower Power
Conform dicţionarului Webster un hippiot aste caracterizat ca fiind "un tânăr din anul 1960, care respinge normele sociale stabilite, care reacţionează spontan şi care promovează exprimarea liberă, iubirea şi extinderea conştiinţei, deseori având păr lung şi haine neconvenţionale, folosind uneori substanţe halucinogene precum marihuana şi haşişul".
Ideologia hippie este caracterizată de: flower-power, atotputernicia dragostei, eliberarea de tipare, hedonismul; trăiau dupa legile făcute de ei, nu după cele impuse de guvernul american: guvernul (din '69) era foarte ingrozit de ideea de pace, ştiind că au de dus un război, iar ceea ce se întampla în ţară nu le era absolut deloc pe plac.
Ca filosofie de viaţă, adepţii acestei culturi promovau "întoarcerea la natură" -"Mother Nature", credeau foarte mult în Gaia, "zeiţa pământului" şi aplicau practici influenţate de shamanism, hinduism etc. (de ex. apelul la droguri - cele naturale - pentru atingerea echilibrului perfect, pentru comunicare spirituală deplină între om şi natură). Numai că, ulterior, plecând de la drogurile aşa-zis uşoare s-a ajuns în cele din urmă la consumul de droguri puternice, care a dus la dezechilibru psihic şi căderea în promiscuitate a hippioţilor.
Hippioţii luptau pentru ilegalizarea discriminărilor de rasă în principal, pentru toleranţă, pace şi iubire. Iar pentru aceasta apelau la muzică. Aşa a apărut şi fenomenul Woodstock.
Woodstock Music and Art Festival a fost un festival american de rock de mare avengură, ce a avut loc între 15 şi 18 august 1969, pe cei 2,4 km² (600 de acri) ai fermei lui Max Yasgur, în zona rurala Bethel, New York. Pentru majoritatea, acesta a reprezentat exemplul cel mai elocvent al contra-culturii anilor '60 şi al curentului hippie. Mulţi dintre cei mai cunoscuţi muzicieni ai timpului au fost prezenţi pe scena acestui festival, în acel weekend ploios - totul fiind surprins in filmul "Woodstock",apărut în 1970.
Muzica hippioţilor este cântată însăşi de artişti care erau în ideologia hippiotă: Janis Joplin, Steppenwolf, The Animals, Melanie Safka, Joan Baez, Jimi Hendrix, Jim Morrison, John Lenon, Bob Dylan, Grateful Dead sunt hippies prin excelenţă, artişti care sunt ascultaţi la fel de mult şi în ziua de astăzi (oldies, but goldies).
Stilul vestimentar propus de hippioţi este în accord total cu felul de viaţă practicat de aceştia. Multe elemente ale vestimentaţiei hippie sunt preluate din cultura africană, neagră. De fapt, însăsi denumirea de hippie provine de la termenul hip, termen ce va da mai târziu denumirea subculturii hip hop. Hippiotii îşi atrag denumirea de la cea a oamenilor albi din Statele Unite care intrau în legătură cu subcultura negrilor. Nu e de mirare, deci că vestimentaţia hippie are multe influenţe ale culturii africane. De multe ori, hippiotii preferau să nu se îmbrace deloc, pentru că practicau nudismul, în dorinţa de a fi mai aproape de natură. Ei preferau să mergă desculţi sau să folosească sandale. Nici femeile şi nici bărbaţii nu-şi tundeau părul, iar pletele lungi erau cel mai des întâlnite în cadrul imaginii membrilor acestei comunităţi.
Hainele purtate erau colorate intens şi aveau deseori imprimeuri cu motive florale sau geometrice. Cămăşile înnodate în talie, pantalonii sau fustele lungi, largi, rochiile lejere, erau veşmintele cele mai des întâlnite la hippioţi. Ideea unui look era aceea de a da deplină libertate de mişcare corpului, de a fi lejer, plăcut şi răcoros, din ţesături naturale. Hippiotii îţi întregeau de multe ori imaginea prin folosirea accesoriilor. Foarte des în cadrul subculturii hippie, bărbaţii poartă bijuterii. De asemenea, de multe ori se poartă pe post de bijuterii împletituri de flori purtate pe cap, la gât sau în păr. Accesoriile folosite sunt de multe ori din ceramică, din os sau piatră, deseori fiind folosite cristale de mină sau pietre semipreţioase. Metalele preţioase, aurul, argintul, nu sunt apreciate de hippioţi.
Atitudinea şi relaţia cu societatea: Mişcarea hippie a fost poate cea mai interesantă din cele promovate prin muzică, având un mesaj clar anti-materialist, anti-american-way-of-life. Adepţii mişcării hippie s-au revoltat împotriva valorilor clasei sociale de mijloc, pe care au vazut-o dominată de materialism, împotriva războiului din Vietnam, considerat inuman, şi au pledat pentru acceptarea culturilor religioase ne-tradiţionale.
Manifestări vizuale: Tot în cadrul imaginii promovate de cultura Hippie întră body paintingul. Membrii acestei culturi îşi acopereau corpul cu picturi colorate, de cele mai multe ori cu motive florale sau cu motivul soarelui. Spre diferenţă de tatuajele practicate în cadrul culturii rock sau hip hop, desenele hippioţilor nu erau permanente. Bijuteriile lor erau de asemenea de multe ori pictate. Cele mai des întâlnite motive în vestimentaţia hippie sunt motivele florale, iar culorile purtate erau vii, stridente, îndrăzneţe, în contrast cu cenuşiul sau cu palidele nuanţe ale veşmintelor membrilor respectabili ai societăţii.
Foarte autentice şi originale, imaginile hippioţilor sunt întâlnite uneori şi în zilele de azi, deşi cel mai adesea stilul vestimentar al acestora este folosit doar pentru a oferi designerilor vestimentari surse de inspiraţie în cadrul anumitor colecţii.
Istoric: Primele manifestări ale culturii Hippie au avut loc în Statele Unite. Rădăcinile acestei culturi se găsesc însă pe pământ european, şi mai precis, în Germania. Se pare că teritoriile germane au fost destul de târziu şi cu dificultate creştinate şi asta datorită ataşamentului locuitorilor lor pentru credinţele păgâne ale strămoşilor lor. În cele din urmă, cum ritualurile păgâne nu dispăreau din practicile proaspeţilor creştinaţi, ele au fost adoptate de biserică şi li s-a schimbat destinaţia, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea ritualurilor păgâne, care, în timp, au devenit adoptate de creştinism.
Pe un astfel de fond cultural şi religios se formează în Germania o comunitate de indivizi care practică păgânismul, idolizează elementele naturii şi propovăduiesc întoarcerea omului la natură şi îndepărtarea lui de industrializarea excesivă. În această comunitate de germani se găsesc rădăcinile mişcării hippie. Emigranţii germani ajunşi în Statele Unite îşi continuă practicile păgâne, atrăgând în mijlocul lor şi adolescenţii americani. Astfel, în jurul anilor '60, se formează cultură Hippie.
Contextul cultural şi social în care se formează această cultură este propice dezvoltării ei. Climatul este specific experimentelor şi nonconformismul se manifestă în tot mai multe domenii. Este perioada în care iau fiinţă şi se dezvoltă suprarealismul, dansul modern, dadaismul, păgânismul, feminismul, psihanaliza şi medicina naturistă. In acelaşi timp, accentuarea industrializării, şomajul, lucrul cu maşinile, tehnologia, introduc în viaţa individului o undă de irealitate din ce în ce mai accentuată.
Cultura hippie a prins rapid în toata lumea, inclusiv în România (trupele romanesti din perioada hippie: Mondial, Phoenix, Sfinx şi cântăreţi ca Florian Pitiş).
Conform definiţiei date de activiştii PCR, hipioţii erau: tinerii pletoşi, care sfidau bunele moravuri sau subminau autorităţile, iar mişcarea hippie: "este o manifestare capitalistă, menită să destrame familiile şi care nu promovează valorile autohtone"; erau luaţi de duba de poliţie direct din stradă şi băgaţi în puşcărie fără a li se spune de ce (pentru că purtau piele, fuste mai scurte sau aveau plete).
"Make love not war" este îndemnul hippie pentru pace, pentru armonie şi acceptarea diferenţelor culturale. Miscarea hippie a fost, aşadar, una non-violentă, deşi grupările hippie aveau lideri şi se făceau întâlniri la care gradul de participare era copleşitor.
Poluarea, ca factor negativ al industrializării, şi nu numai, rup legăturile pe care omul le are cu natura. În acest context, mişcarea Hippie apare ca o reacţie firească de protest împotriva a tot ce reprezintă industrializarea. Păgânismul hipioţilor nu are nici o legătură cu maleficul, ci înseamnă adorarea naturii sub toate formele ei, idolizarea soarelui, ca dătător de viaţă, iubirea plantelor, a oamenilor, a animalelor. Hippioţii preferau să locuiască în zonele însorite ale Stateor Unite, cu precădere în California sau Florida şi se întâmplă deseori ca aceste comunităţi de hippie să locuiască în afara locuinţelor construite în oraşe. Ei preferau parcurile, plajele sau chiar îşi construiau locuinţe în copaci.
Poate cea ma puternică mişcare hippie dn istorie s-a petrecut în vara anului 1967, când melodia care a devenit hit în America, « San Francisco », lansa următoarea invitaţie: "If you're goin to San Francisco, make sure you wear some flowers in your hair". Se estimează că peste 100.000 de oameni au trecut prin San Francisco în vara anului 1967.
Viaţa hippioţilor era cu totul diferită de cea a membrilor respectabili ai societăţii. Regulie lor de viaţă, de comportament, ţinuta vestimentară, erau inedite şi şocante. Dacă punkerii vor urmări să şocheze şi să sperie prin apariţie, hippioţii erau cât se poate de paşnici. Pacifismul este una din cele mai importante trăsături ale mişcării Hippie, mişcare care s-a făcut cunoscută de altfel şi prin lupta nonviolentă împotriva războiului din Vietnam.
Totuşi, lucrurile pentru care militau hippiotii erau destul de şocante pentru societatea clasică. Membrii acestei culturi doreau să trăiască în oraşe tip grădini, cereau reforme sociale, culturale, sexuale şi vestimentare. Întreaga lor viaţă este o întoarcere la natură. Hippiotii practicau sexul liber şi susţineau puterea iubirii prin slogane ca: "flower power" sau "make love, not war". În ceea ce priveşte alimentaţia, membrii subculturii hippie erau vegetarieni şi refuzau pe lângă carne orice produs de origine animală, cum ar fi laptele sau ouăle. În acelaşi timp, ei practicau medicina naturistă. Deşi alcoolul nu era tolerat în comunităţile hippie, drogurile uşoare sau cu efect halucinogen erau consumate în cantităţi considerabile.
Cei mai multi dintre hippie nu aveau locuri de muncă, ducând un stil de viaţă boem, care însă nu le oferea niciun fel de siguranţă pentru ziua de mâine.
Locuri de întâlnire: Acum ceva ani nu trebuia decât să mergi în Vama Veche pentru a-i întâlni pe hippioţi. În prezent nu mai există adevăraţi hippioţi, aşa cum nu mai există nici comunităţi hippie.
Unii consideră că nu ar mai exista hippie pentru că nu mai există conjunctura, dar tot mai des se pot observa pe stradă tineri care se diferenţiază prin îmbrăcămintea hippie. Deşi este considerat un curent mort, mai sunt oameni (atât tineri, cât şi oameni mai în vârstă) care aplică o parte din principiile hippie, cum ar fi: "iubirea si pacea"(deci non-violenţa), vegetarianismul, nudismul, stilul vestimentar, iubirea naturii, toleranţa faţă de oameni, şi nu în ultimul rând, muzica bună apărută în anii '60-'70.
Ritualuri specifice: Alte convingeri hippie sunt: spiritualitatea pământului, ca de exemplu credinţa în Gaia (Pământul ca un organism), mişcarea Verde (activism politic), chiar şi samanismul şi vegetarianismul. Aceste opinii filosofice şi politice reflectă un respect pentru natură şi planeta ca întreg, ceea ce lipseşte în societatea noastră capitalistă şi materialistă.
Articol preluat de aici
70's Scott McKenzie - 21 If you're goin to San Francisco

Abonați-vă la:
Postări (Atom)