The Bucket List

Ma gandeam zilele acestea ca atatea lucruri vreau sa realizez, iar timpul trece si eu nu misc nimic spre indeplinirea lor. In ideea ca o lista pe aici ma poate ajuta sa fac ceva, o sa incep imediat sa insir. Nu sunt multe,dar vreau sa le fac pe toate., si nu oricum, ci vreau ca rezultatul lor sa ma satisfaca la maxim. MAXIM am zis! Ei bine, let's start:

1. Vreau sa imi schimb job-ul. Asa cum am mai zis, vreau altceva, undeva departe de orasul acesta. Eventual Bucuresti ca sunt cele mai bine platite locuri de munca si nu este chiar departe de mine. Pot veni saptamanal acasa :)

2. Sa stau singura. Sa fiu independenta. Vreau sa imi impart banutii ca sa pot platii curentul, apa, internetul, telefonul si celalalte chestii. Vreu sa ma trezesc dimineata si sa-mi fac singura de mancare, sau eventual sa imi comand ceva singura :D. Vreau sa am casa mea, chiar si o garsoniera mica, cu chirie, dar sa stiu ca sunt singura.

3. Vreau sa invat sa cant la chitara. Obligatoriu! Prietenul mi-a zis zilele trecute ca daca il ajut sa se lase de tigara, ma ajuta sa imi iau chitara si sa-mi fac cursurile necesare. Mi se pare un targ corect, pacat ca nu a mai zis nimic :P

4. Vreau sa ajung in Amsterdam si Praga. Praga, pentru ca am auzit ca este foarte frumos, iar Amsterdam.... nu stiu sigur de ce :D

5. Vreau sa imi iau masina. Un golf 5. Ma multumesc si cu 4, dar sa fie masinuta mea. Chiar daca o sa fie zile, muuulte zile in care o sa o tin in garaj ca nu am bani de combustibil, dar daca o stiu acolo, o stiu a mea este suficient ca sa-mi luminez ziua.

6. Vreau sa imi fac tatuaj. Da, un tatuaj, acolo jos :P

O sa revin...

Later edit:

7. Asta tine tot de punctul 5. Vreau sa merg spre mare, sau cu marea alaturi, si sa ascult Vama Veche in propia mea masina. Visez de mult timp la lucrul acesta. Muzica data tare, Tudor Chirila in boxe, marea alaturi, vantul in par si... eu. Atat!

8. Vreau sa invat germana. Ce greu, nu? Cu siguranta asta o sa  fie cel mai greu punct de indeplinit :P

9. Vreau sa invat sa inot. :D Nici macar pluta nu sunt in stare sa o fac. Mi-e frica de apa care imi trece mai sus de piept.

10. Vreau sa merg intr-o zi in mall, cu muuulti bani si sa-mi innoiesc toata garderopa. Dar nu cu cate o serie de haine, ci cu 3 - 4. Dar asta va fi posibil cand voi avea job-ul din Bucuresti. Ala bine platit. Si masina mea propie ca sa le car.

11. Vreau sa mai slabesc. Cam 5 - 6 kg. m-ar multumi :D

12. Vreau sa citesc "Jurnalul seducatorului" a lui Soren Kierkegaard. Mi-a fost recomandata, dar cum pe net nu o gasesc ca sa o pot comanda trebuie sa ma deplasez pana la biblioteca sa-mi incerc noruocul pe acolo. Si cum facultatea am terminat-o anul trecut, normal ca si permisul meu de biblioteca a expirat. Dar zilele astea trebuie sa ajung. Si uite asa, presimt ca asta va fi primul lucru ce va fi taiat de pe lista asta.

13. Cursuri de dans. Orice fel de dans, numai sa ma laud ca am facut asa ceva :)) Bine, mi-ar place sa le invat pe toate, dar mi-ar trebui ani multi, ca sunt mai grea de cap asa din fire :P

Ok, cand am inceput sa scriu, aveam in cap mai multe "dorinte", dar acum m-am impotmolit. Nu mai stiu ce sa scriu. Poate mai visez la noapte ceva si revin maine sa completez. Pin It

Poezie - de la tine...

Sunt singur pe mal si e atat de frig
Suiera vantul pe-afara
Goneste prin ploaie fantasme
Si-mi pare ca esti tu si te strig…

Ziua-i mai neagra
Si Soarele s-a ascuns
intr-o perdea de fum

Iar cerul se crapa
Totul dispare…
In jur e doar ploaie

Sunt singur si parca astept o minune
Privesc in jur si nu-nteleg
Cum am ajuns la capat de lume


Sunt ca-ntr-o oglinda
Privesc inspre mine si ma-ntreb
Cum am ajuns atat de schiop si stramb?

Inchid ochii si-astept
Simt clipa cum trece prin mine
Suna a gol si durere
Timpul mi-a incremenit in piept

Doar vantul si marea...
Si tu,
Mereu in inima mea. Pin It

Poezie - Dorinte

Astept o raza de soare,
Ce stiu ca imi este destinata.
Dar asteptare ma ucide,
Incetul cu incetul
Incep sa nu mai fiu eu,
Dar totusi nu pier, inca astept,
Caci stiu ca va ajunge
Candva, atunci cand va vrea.
Are un nume aceasta raza
Dar nu il stiu,
Nimeni nu il cunoaste

Sunt constienta doar de...
Fericire, speranta...
Le doresc pe amandoua
Stiu ca se poate,
Trebuie doar sa cer,
Si stiu ca voi primi.
Cerul mi se deschide
Si ma striga cu putere
Nu ridic ochii, mi-e teama
Stiu ca am sa pier intr-un final.
Dar trebuie doar sa indind mana
Si voi fi libera!
Voi evada din inchisoarea aceasta,
Din viata ce acum imi intoarce spatele
Si ma ignora.
"Dar nu asa se traieste"
Cineva imi sopteste,
Incerc sa imi dau seama
Ce se petrece, dar este prea intuneric,
Nu pot vedea nimic.
Nu-mi pot stapani dorinta,
Ce ma incearca si
Ma face sa fiu supusa
Celui pentru care altadata
Nu insemnam nimic.
Incerc sa ma detasez de mine,
Sa zbor deasupra tuturor,
Sa vad viata din ochii altcuiva
Sa fiu altcineva, altundeva,
Dar din nou cerul ma striga,

Cedez, vreau sa cedez,
Caci altfel nu voi fi implinita... Pin It

Sirul continua...

Nu mai pot continua asa… M-am saturat de zilele astea cand, ba sunt fericita, ba imi plang de mila. M-am saturat de viata asta, vreau sa plec undeva departe, singura, undeva unde nu ma cunoaste nimeni, sa imi iau viata de la zero. Nu-mi place deloc gandul ca am un destin bine stabilit, ce imi este extrem de greu sa il schimb.  Imi complic viata din ce in ce mai mult. Cad din rau in mai rau, si pentru ce? Sa stau sa plang noptile si sa ma gandesc cum ar fi fost daca ar fi fost altfel? Vreau sa fiu fericita, din toate punctele de vedere.  Am doar 22 de ani si ma plang de parca as avea 40 si nu am realizat nimic la viata mea. Stiu doar ca vreau sa fiu singura. M-am saturat de viata in doi! Nu mai pot continua asa. De ani de zile merg dintr-o relatie intr-alta. Vreau o pauza. Vreau sa simt din nou nebuniile copilariei, vreau sa fiu copil sa nu am probleme, sa nu-mi pese de nimic, sa nu vreau decat sa ma joc toata ziua. De ce am crescut? Nu sunt suficient de matura sa simt gustul problemelor! Nu vreau nici un umar pe care sa plang, nu vreau pe nimeni cu care sa-mi impartasesc fericirea, vreau sa fiu SINGURA! Nu vreau nunta la anul! Dar cum pot face sa ies din asta? Oricat de mult imi doresc  sa-mi schimb viata, nu am curajul necesar pentru asta, si uite asa prefer sa stau si sa sufar.

Nu stiu ce sentiment ma incearca acum… teama, rusine de gandurile mele. Nu vreau o a doua sansa, vreau doar sa simt ca traiesc, numai ca altfel fata de cum o faceam pana acum. Sunt atat de obosita si dezamagita de alergatul acesta in zadar. Poate va veni ziua cand ma voi simti pe deplin implinita, iar pana atunci nu-mi ramane decat sa-mi accept soarta. Ce dramatic suna! Of, chiar m-am saturat de viata asta de 2 bani. Stiu ca sunt o fraiera ca gandesc asa, mai ales ca mi-a fost oferit tot ceea ce i-ar fi necesar unei fiinte umane pentru a fi fericita. Dar acest “tot” pe mine nu ma defineste. Vreau sa fiu fericita cu putin, singura!
Ma retrag sa dorm. Poate ma mai linistesc putin.  Pin It

noc! noc! who's there? fericirea! :)

Sunt fericita! Motivul? Nu-l stiu, sau il stiu, dar il tin secret doar pentru mine. Spun doar ca cineva a avut o contributie mare pentru starea asta in care ma aflu de cateva zile. Desi, daca ma trezesc la realitate, numai fericita nu as fi, dar imi place asa cum sunt acum: visatoare! Aaa da, sa nu uitam sa mentionam ca "relaxarea" celor 3 zile de capitala (da, inca 3 pe langa cele de weekend-ul trecut) isi spun acum cuvantul. Am venit inapoi mai obosita decat am plecat. Si sa nu uitam ca munca de la birou nu mi-a facut-o nimeni, iar acum sunt la servici. Mda... duminca dupa-amiaza mi-o petrec la munci. Dar nu-i o problema asa mare, oricum nu aveam chef de nimic altceva. Adica am chef de ceva, dar din pacate nu se poate. As vrea sa hoinaresc pe strazile Bucurestiului. Nu stiu de ce, dar ma fascineaza acest oras. Trebuie sa organizez o iesire de un weekend cu gagicile la capitala, poate asa reusesc si eu si o prietena sa ne facem tatuajul mult dorit. Eu aveam in minte un fluturas dragut, dar parca toate "pitzi" au fluture, asa ca nu mai vrea. Un iepuras playboy... Asta este ideea unui prieten, care a vazut multe, ca doar are la activ 13 femei la cei doar 19 anisori! Ori asta, ori o initiala in chineza/japoneza. Initiala ramane secret! :D
Ce frumos este afara, iar eu sunt la munci. Incep sa ma oftic. Tare ma bate gandul sa imi caut un alt job. Deja de 3 ani fac aceeasi chestie si m-am cam plictisit. Posibilitate sa mai avansez nu am, si nu-mi place asta. Vreau ceva, pe relatii cu clientii, ceva vanzari, marketing. Vreau sa calatoresc mult prin tara si in afara, de ce nu? Ar trebui sa incep sa-mi depun ceva CV-uri pe ici pe colo, desi mai intai ar trebui sa fac masterul. L-as face in alta parte, in afara tarii. Atatea as vrea sa fac. Nici nu stiu cu ce sa incep, si tocmai de aceea o las balta, ca de obocei.
Totusi, momentan, cea mai mare dorinta a mea este... ghici?! :)) (cine stie, cunoaste, sau cel putin asa presupun. Se subintelege, vorba cuiva. Am invatat sa scriu si sa citesc printre randuri. Vad ca imi iese, si ma laud cu asta :)) ). Hai ca deja vorbesc aiurea. Munca de duminca m-a prostit. Si mi-e o foame. Si trebuie sa merg sa imi iau produsele de la AVON. Of ce de treaba am. Si ca starea care m-a cuprins acum sa fie full, afla ca acasa nu-mi merge internetul de cateva zile. Sper ca maine sa rezolve careva problema ca o sa fac urat de tot daca nu. Am devenit dependenta. Ar trebui sa iau o pauza de la atata tehnologie si sa ma retrag undeva unde nici nu se puna problema de asa ceva. Undeva unde sa am o pajiste misto :D
Gata, m-am suparat! plec acasa ca nu-mi ridica nimeni statuie daca stau si muncesc in weekend! Pin It

Weekend la capitala

Din nou nu o sa imi petrec sfarsitul de saptamana acasa, odihnindu-ma ca orice om munitor. O sa fiu plecata si de data aceasta, numai ca acum cu munca, deci nu la distractie ci la munca, daca o pot numi asa. De maine dimineata, pana duminica seara o sa fiu in Baneasa Shopping City, la expozitia de fotografie 3D organizata de firma unde lucrez. Mare lucru nu o sa fac: o sa-i intampin pe curiosii care vor sa studieze pozele 3D, ii "mint" cu doua - trei vorbe frumoase, eventual ma mai agit pe langa noua casa de marcat (care e tare complicata) facand cate un bon. Suna fain, nu? Daca nu ar fi deschisa expozitia de la 10 dimineata la 10 seara, as fi si eu fericita! Chiar si asa, sper sa imi fac ceva timp sa hoinaresc pe strazile Bucurestiului, nu ca ar fi ceva fain de vazut, dar stiti cum este omul din provincie care merge la capitala....
Din cate vad inspiratia nu prea are chef de mine astazi, ci bate pe la alte usi. (nu de alta, dar de la 10 azi-dimineata am deschis postarea aceasta si pana acum nu am reusit sa scot decat aceste cateva randuri. Weird!). Vorba colegilor mei de la LEVEL: sufar de "pana editoriala"

Asa ca... Weekend fain! Pin It

Inapoi pe Pamant

Am citit acum cateva zile, un post pe blogul colegei mele Aletzsa, care tare m-a facut sa fiu nostalgica si cu gandul departe, dar departe rau de tot fata de ceea ce ma inconjoara. Pai hai sa ne gandim putintel: dupa weekend-ul de "1 mai" de care m-am bucurat impreuna cu o prietena pana am vazut amandoua dublu si ne impleticeam in pasi, de fapt noi trei: eu, ea si o sticla intreaga de Disaronno (asta doar sambata noapte), si daca mai punem si postarea mentionata mai sus, cum sa mai fiu eu buna de ceva si ce chef de munca sa mai am?!
A daaa, sa nu ii uitam pe dragii nostri baieti, pe care i-am facut la bautura. (da, o zi memorabila pentru domnitele din grupul nostru, cel putin pentru cele prezente).
Let`s start with the beginning: totul a inceput vineri, cand nu am avut sefi, deci distractie. Sambata... gratar si bautura, carti si fazan (varianata cu valiza) pana dimineata. Duminica... de la capat, ca doar noi toti cei prezenti la celebrul eveniment "1 mai" suntem directori si ne permitem sa mergem la munca de marti. Deci da, duminica noapte la fel ca sambata, numai ca eu am suferit putintel. Fiind mai constiincioasa ca restul, am venit la munca, mai mult taras decat pe picioarele mele, dar am fost prezenta la apel, ce-i adevarat, nu de la 9 dimineata, dar undeva dupa ora 11 am fost trup si suflet dedicata firmei.
Cam acesta ar fi inceputul, ba chiar si intriga si deznodamantul.
Sa trecem la postarea de care ziceam mai devreme. Sa stii ca si pe mine m-a dus cu gandul la vacantele ce le petreceam alaturi de ai mei. Noi, o Dacia 1300, muzica., vantul in par si drumul lung din fata noastra. Intradevar, amintiri de neuitat, dar din pacate am crescut si nu i-am mai onorat cu prezenta, ca doar nu mai am 10 ani sa merg cu parintii in concediu, nu? Acum sunt adolescenta si trebuie sa am grija de imaginea mea :D Pacat. Vremurile acelea nu se mai intorc, iar eu nu am fost in stare sa profit de ele la maxim.
Acum in schimb, ma bucur de astfel de drumetii impreuna cu prietenii.. Mergem unde vedem cu ochii. Noi, tineretul suntem diferinti fata de ei. Noi ne intrecem, facem liniute, mergem pe contrasens doar ca sa stam de vorba pe geam, lucruri ce ai nostri parinti nu cred ca le faceau. Ei erau mult mai constinciosi, iar noi, vorba celor batrani, prea inconstienti. Dar cum altfel sa simti ca traiesti, ca iti pulseaza sangele in vene daca nu traiesti periculos? ar spune multi.
Si daca tot veni vorba de drumetii, mi-am adus iarasi aminte ca nu mi-am satisfacut dorinta nebuna de a fi pe plaja de 1 mai. Eu si inca 80% din populati tarii. Dar poate la anul. Asa ca in circumstantele acestea ar fi bine sa revin cu picioarele pe pamant, si sa atept concediul, cand 2 saptamani nu o sa fac altceva decat sa ma balacesc in apa marii... vecine. Pin It

Judecata unei intruse

La cerintele singurului meu cititor, fidel chiar, o sa scriu despre ceea ce si-a dorit sufletelul sau, si anume, citez: "Tell us about the boy you are hanging around right now. Describe him as you really think about him!"
Sa stii ca ma gandeam, in momentul ala de insomnie de la ora 3 AM sa scriu despre el. Si cum lenea era mare, si nu m-am dat jos din pat, mi-am notat in telefon cateva idei, ca doar inspiratia vine o data, nu bate la usa la fiecare 10 minute.
Ideea e ca ma uimesc pe mine insumi, cat de sucita sunt. Acum cateva zile plangeam dupa El, ca ma cautat din nou si mi-a amintit de anumite lucruri dureroase, iar acum... sunt fericita si zambesc. Dar acum ma gandesc si am ajuns la concluzia ca sunt o mare fraiera ca stau si plang dupa amintirea a ceva ce a fost (stiu, stiu ca am mai zis treaba asta de nenumarate ori). Dar daca nu a fost sa fie ceva de durata, inseamna ca nu eram meniti unul pentru celalalt. Ar trebui sa zic multumesc celui de sus ca mi-a dat pe cineva care sa ma ajute sa trec peste.
Mi l-a dat pe cel cu care sunt acum.
Chiar daca este o diferenta de 9 ani de zile intre noi, asta nu este o piedica sa ne simtim bine. Este un alt El, in varianta mai matura si mai cu picioarele pe pamant. Lucrul acesta imi place, pentru ca ma completeaza pe mine, pustoaica aia nebna si mereu cu capul in nori. Ador la el faptul ca stie sa fie copil alaturi de mine. Ador ca ma accepta asa cum sunt, cu defectele mele. Ador ca stie sa ma uimesca in fiecare zi cu ceva nou. Am parte de acele mici lucruri, nesemnificative pentru uni, dar care fac enorm de mult pentru mine. Un simplu mesaj cu "Te Iubesc" atunci cand nu te astepti; cuvantul "hai" atunci vand sunt obosita dupa munca, ne face sa ne suim in masina si mergem unde vedem cu ochi, numai ca sa fim departe de civilizatie; un CD cu muzica, atent selectionata cu titlul "Songs for You" capitolul ... (astea le primesc de doi ani, cand ma astept cel mai putin). Chiar daca suntem colegi de munca, si ne vedem 8 ore acolo, cand ajungem acasa, ne comportam ca si cumnu ne-am mai vazut de zile intregi. Catelul meu frumos este cadou de la el, deci pe langa lucrurile mici si nesemnificative, are grija sa ma surprinda cu lucruri "mari". Nu vreau sa dau impresia ca sunt materialista, pentru ca acesta nu este un cuvant care ma caracterizeaza, dar stie mereu sa aleaga surprizele in asa fel incat sa raman placut surprinsa.
Pe langa toate acestea, mai este un lucru pe care il admir la el: stie cand este prea mult. Daca azi ii zic, de exemplu, nu ne vedem, pentru ca nu ma simt bine, nu insista, imi respecta decizia, desi uneori nu ma prea intelege. Stie, sau cel putin banuieste, ce este in sufletul meu, referitor la El, dar are grija, sa ma faca sa il uit. Nu-mi vorbeste desprea ceea ce a fost, si nici nu incearca sa-i copieze lui comportametul, doar ca sa ma impace pe mine.
Cateodata stau si ma gandesc, ca este um om prea bun pentru mine, prea.. "pasnic". Nu merita sa-i fac ceea ce ii fac eu, dar isi accepta soarta fara sa zica nimic.
Singurul lucru care l-as schimba la el, ar fi calmul cu care judeca lucrurile cand eu fierb de nervi. Dar din nou, acesta este un lucru care ma completeaza. Macar unul din noi trebuie sa dea dovada de rationamnet. Deci, in final, si asta este ok.
Nu stiu daca esti multumit de raspunsul meu, dar pot continua cu multe altele, daca inca nu esti convins. Dar asta intr-un alt episod, ca totusi, azi este 1 mai. Lumea trebuie sa se mai si distreze. Pin It

Eu cu mine. Punct

Vineri. 30 aprilie. Soare. Cald si nici urma de nori pe cer. Un albastru cum de mult nu am mai vazut, iar eu sunt la munca (cu norma intreaga chiar). Sunt singura in birou si din cate vad doar cativa colegi mai sunt pe tot etajul. Deocamdata nu se arata niciun sef pe aici, si din cate am inteles, nici nu o sa avem parte de ei astazi. Deci ar trebui sa dau un randament maxim, pentru ca nu este nimeni care sa ma streseze. Presimt ca nici telefoanele nu o sa sune, ca doar maine este 1 mai si lumea este deja imbarcata spre distractie. Pauza: suna telefonul (Gizaz, niciun pic de liniste!). Gata. Rezolvat. O problema minora. Si cum ziceam, productivitatea o sa fie maxima astazi, in tot sediul, sunt sigura. Iarasi suna.... Oare unii oameni chiar nu au ce face decat sa dea telefoane tocmai in vinerea cu 1 mai?! De data asta nu mai raspund! Nu sunt centralista si nici secretara! Dar vad ca insista! O fi vreun sef, ne verifica..Mda, noi sa fim sanatosi.
Cum ziceam, maine este 1 mai. Cum jumatate din poporul tarii merge la mare, iar cealalata jumatat la munte, eu o sa merg de la un munte mai mic la unul mai mare, caci timp de mare si plaja nu am, si din pacate nici bani. O sa-mi petrec weekend-ul cu ai mei prieteni, undeva prin imprejurimi. Ma gandesc sa imi iau si fetita cu mine, sa simta si ea ca este sarbatoare (adica al meu catel).
Cu toate astea, nu-mi pot lua gandul de la mare. Atat de mult mi-as fi dorit sa vad Vama Veche, chiar daca au asfaltat si au pus trotuare, mama lor de ticalosi :D Au stricat tot farmecul. Dar trebuie sa fim si noi in rand cu tarile vecine, ale caror plaje sunt de nu stiu cate stele. De parca asta ar face din Romania o tara mai bine privita. Trebuie sa ma opresc. Nu prea imi plac discutiile de acest gen, si nu vreau sa intru in contradictoriu cu nimeni.
Ca de obicei, weekend-ul in care ai programat un gratarel, o berica, un cockteil din whisky si crema de whisky, o sa treaca mai repede ca niciodata. Imediat se face duminica seara, cand te asezi in pat si te gandesti: Doamne, incepe o noua saptamana. Dar asta este viata. Daca nu mi-a placut cartea, trebuie sa muncesc :)
Ma uit in jur si constat cu stupoare, ca mi s-au imputinat colegii. Eram cativa dimineata, dar acum suntem si mai cativa. Vreau si eu program scurt! Vreau si eu sa fiu sef si sa vin, sa plec de la munca la ora la care am chef. Oare ce trebuie sa fac pentru asta? Faculati mai multe? Studii? Cursuri? Experienta.... sau ce?
Nu imi vine sa cred! Este imediat ora  14:00, iar eu nu am facut nimci astazi. Dar nu sunt singura :)
Ma retrag in liniste sa ma odihnesc de la efortul supraomenesc pe care l-am depus astazi in a umbla din birou in birou pentru o noua barfa cu colegii!

Un 1 mai cat mai placut!
PS: La Multi Anisori Anca!  Pin It

O a doua şansă

Azi, venind de la muncă, cu soarele în ochi, bocancii târâş, părul prins dezoronat, prin autobuz cu capul în nori şi gândul departe, brusc îmi trece prin minte faptul ca aş da orice pentru o a doua şansă, sau mai bine zis, o a doua ocazie sa mă nasc din nou şi să fiu întâmpinată în viaţă de aceleaşi probleme şi oportunităţi, numai că acum îmi doresc să pot reacţiona altfel, sa pot avea ocazia să aleg cealaltă variantă.
Aş vrea să-mi înceapă viaţa din clipa în care am păşit pentru prima dată în liceu (oricum nu-mi prea mai aduc aminte de ceea ce a fost înainte). Îmi amintesc adesea cu drag şi amuzament de faptul ca timp de patru ani de zile am stat lângă colegul meu de bancă fără să ne fi sărutat măcar odată. Ştiu, sună a copilărie, dar asta eram, o puştoaică ce era îndrăgostită nebuneşte de colegul ei, dar fără să fi avut ocazia să-şi împărtăşească marea dragoste. Ei bine, mi-ar place să văd cum ar fi dacă aş fi putut să o fac. Am întâmpinat multe în liceu, dar greul a început în momentul în care am întâlnit un băiat, cel care credeam că este alesul, cel de care m-am despărţit dupa 2 ani în scandal şi bătaie. Este un capitol al vieţii mele pe care nu l-aş schimba în totalitate, ci aş schimba doar comportamentul meu, faptul că m-am lăsat călcată în picioare de un om care nu ma meritat! Nu vreau să-l şterg în totalitate pe acest om din viaţa mea, pentru că datorită lui am învăţat să "citesc" omul, să nu mă mai las calcată în picioare şi să nu mă mai avânt cu capul înainte fără să gândesc, în tot ceea ce imi oferă viaţa.Totuşi, nu rezist să nu mă întreb cum ar fi fost dacă mi-aş fi impus punctul de vedere şi părerea propie, atunci, la momentul potrivit.
BAC-ul.. Nu aş schimba nimic :)) Nu mi-e ruşine să recunosc că m-am apucat de învăţat în ultimile doua săptămîni şi când am ajuns în faţa faptului, am realizat că nuam ce căuta acolo. Totuşi, am trecut şi peste asta, şi nu oricum, cu o notă chiar măricică. De fiecare dată când îmi amintesc, că în ceea ce priveşte istoria, ziceam "de luni mă apuc de învătat", mă bufneşte râsul. Mă apucam, învătam dacii şi romanii şi o lăsam baltă. După câteva săptămâni mă apucam iarăşi, evident tot cu dacii şi romanii, şi tot aşa. Ghiciţi ce mi-a picat la BAC la istorie? Dacii şi romanii! Nu-i aşa că e tare? :D
Aşa cum am mai povestit, la sfârşitul liceului l-am întâlnit pe El, parcă pentru prima oară, deşi timp de patru ani de zile am fost colegi. Un an jumătate ne-am simţit minunat. Cred că acum am ajuns la punctul culminant al poveşti. Acum nu cred că este loc de cum ar fi fost dacă, pentru că în cazul lui aş prefera să nu-l fi întâlnit niciodată. Dacă aş spune cum ar fi fost dacă nu l-aş fi lăsat acum mai bine de 2 ani, nu l-aş fi întâlnit pe cel cu care sunt acum, şi nu aş vrea asta pentru nimic în lume, de aceea aş renunţa de tot la El în noua poveste.
Ajungem la facultate. Relaţii Econimice Inernaţionale. Nu, nu aş schimba-o. Din simplul motiv pentru că am avut niste colegi de nota 10, cu care am împărţit totul şi cărora le mulţumesc acum din suflet că m-au ajutat la proiecte şi mi-au şoptit la examene. Gaşca mea nebună, de care acum îmi este atât de dor. Dar nu reuşesc să nu mă gândesc cum ar fi fost dacă nu aş fi lucrat din primul an de facultate. Cu siguranţă m-aş fi bucurat mult mai mult de anii studenţiei.
Cu toate acestea, pot spune mai mult ca sigur că nu aş schimba nimic la mine, nici acum, nici într-o altă viaţă. Îmi place felul meu de a fi, comportamentul şi gândirea mea.
Aaa da, mi-am amintit. Dupa vreo sapte ani de zile mă cauta pe o mare reţea de socializare un fost prieten. Eram în clasa a noua şi el a 12-a când ne-am împrietenit. O experienţă placută. Cine mai era ca mine? Un boboc umbla cu unul de-a doispea'. Zilele aceste, dupa ore bune de chat-uit şi aflat chestii noi unul despre celălalt, mă întreabă foarte emoţionat ceva: "îţi mai aduci aminte când ţi-ai tăiat pe mâna cu lama numele meu?" Ă? Wtf are you talking about? Am făcut eu aşa ceva, îl întreb speriată? Îmi răspunde cu o mare satisfacţie că DA! Ei bine, un motiv în plus să cred că îmbătrânesc înainte de vreme, căci memoria îmi joacă feste rău de tot, întrucât nu îmi amintesc deloc acest capitol. În acest caz nu ezit să mă întreb cum ar fi fost dacă nu aş fi făcut asta? Băiatul ăsta a rămas profund marcat de fapta mea, şi cică incă nu m-a uitat, deşi e însurat!
Whatever... Deci, până acum m-am gândit doar la câteva alternative, cu care aş schimba o mică parte din aventurile vieţii mele. Probabil o să mai revin la subiectul acesta... sau poate nu :P Pin It

Trei, "mari" si "late"!

Cu siguranta toata lumea are cate o "chestie" pe care o uraste la semenii sai. Ei bine, si eu am, si sunt trei la numar: ipocrizia, mandria si minciuna.
Conform dex-ului, ipocrit este acea persoană care se arată altfel de cum este. Adica? De ce ai vrea sa faci asta? Oare ca sa fi placut de toti? Orice ai face nu ai cum sa-i impaci pe toti cei din jurul tau, asta e clar! Niciodata nu mi-au placut cei care incearca sa te schimbe, pur si simplu pentru ca nu le place ceva la tine. Dar urasc si mai mult oamenii lasi, care se lasa schimbati. Un princiupiu, sau mai bine zis o regula de a mea, dupa care imi ghidez viata este: cel ce nu ma place asa cum sunt, nu are de ce sa-mi fie prieten! Am facut candva in tinerete greseala de a-mi schimba caracterul, viata pentru un baiat, si nu am rezolvat absolut nimic. Nu am facut decat sa imi pierd o mare parte a vietii iubind pe cineva nepotrivit. Mi-au trebuit 2 ani sa-mi dau seama ca ceea ce fac nu e bine. Uite asa m-am lecuit cu incercarea de ai satisface pe toti cei din jurul meu, dar totodata am ajuns sa fiu foarte selectiva in ceea ce inseamna prietenii. Asta sunt eu! Ma accepti, nu o sa ai de pierdut, nu ma accepti, foarte bine, nu am nimic de pierdut! Ceea ce am spus acum, ma duce cu gandul la mandrie, dar nu genul acela excesiv. Imi displac oameni ingamfati, acel gen de ingamfare fara leac. Oricate ai fi realizat la viata ta, si oricat de sus ai ajuns, nu mi se pare de bun simt sa fii plin de tine si increzut. Nu trebuie sa uiti de unde ai plecat. Dar lumea e mare si plina de tot felul de ciudati. Ar fi bine sa cunoasca mai multi acea vorba cum ca "Omul ingamfat este intotdeauna mic la suflet".

Referitor la cea de-a treia "problema", minciuna, vorbeam astazi cu o buna prietena si am ajuns la "uimitoarea" concluzie ca inca din copilarie descoperim ca parintii, colegii, prietenii, pot fi manipulati daca apelam la mici minciuni care tin de comportamentul sau de atitudinea noastra. Invatam foarte devreme sa apelam la minciuna. Le auzim la tot pasul si le raspandim cu sau fara voia noastra. Nu ne place sa fim mintiti si, cu toate astea, mintim la randul nostru pe altii. Dar totusi,  credeti ca exista sinceritate pura? Credeti ca viata noastra ar avea aceeasi consistenta daca nu am schimba din cand in cand macar putin fata adevarului? Sa fim seriosi, suntem oameni, mintim cu toti si suntem mintiti la randul nostru chiar daca ne place sau nu sa recunoastem acest lucru. Nu conteaza ce imprejurari ne-au determinat sa mintim, in ce fel am mintit sau cu ce ne-am ales in urma minciunii. Mintim si atat... Intr-o relatie este la fel ca si in viata, prea mult adevar lasa uneori in urma lui foarte multa suferinta si durere. Pur si simplu, oamenii nu pot trai fara sa minta. Trebuie sa recunoastem ca ne plac minciunile si suntem dispusi sa le inghitim pentru ca ... ei bine, unele dintre ele pot fi placute. Daca stai sa te gandesti, a spune adevarul intr-o relatie, atunci cand partenerul nu este dispus sau nu-l poate suporta, poate duce la suferinta, la despartire, de aceea suntem tentati sa inventam scenarii peste scenraii. Iar in cazul aceasta ce ai face? Ai mintii, cu siguranta. Ipocrit ar fi cel ce zice ca ar spune adevarul, chiar daca ar duce la o despartire. Punct. Mai multe legat de minciuna nu cred ca as putea zice. Poate doar ca: "Sunt iertat, daca iert". Nu prea are legatura cu ceea ce ma chinui sa dezbat pe aici, numai ca imi place mult cum suna.
Cu toate acestea, oare lumea asta, ar fi mai buna daca am incerca macar putintel sa eliminam aceste puncte negative din caracterul nostru?

PS: Pentru fete: nu-i asa ca si voi urati masculii de pe strada care in momentul in care treci pe langa ei, incep sa fluiere, sa iti spuna "vorbe dulci" sau chiar sa iti cante cate'un vers dintr-o manea celebra (doar pentru ei)? Nu pot intelege aceste specimene! Oare se simt bine daca se injosesc facand asta? Nu pot privi femeia subtil fara sa se manifesti ca un animal in calduri? O mare enigma ramane reactia asta... Pin It

O lume perfectă!

Gata, a trecut şi weekendul la munte. Am fost într-un sătuc, undeva la ţară, genul acela de loc retras, unde casele sunt strânse ciorchine într-un loc, iar alte câteva sunt răsfirate prin împrejurimi. Unul dintre acele locuri rare, unde atunci când te întâlneşti cu un localnic acesta iţi spune "Buna ziua"! fără ca nici măcar să te cunoască. Atât de bine m-am simţit, şi atât de bine mi-a făcut să ştiu că mai există locuri în această lume tehnologizată, unde omul nu şi-a pierdut bunul simţ, chiar dacă este "neieşit in lume" aşa ca noi, "marii domni" de la oraş. Absolut superb! Chiar dacă sâmbătă am prins o vremea nu chiar ideala pentru o "eşeala" de acest gen, astăzi a fost o zi mai mult decât perfecta!
Am impresia ca sunt legată de acel loc mai mult decât credeam (spun asta din cauza faptului că vara trecută am fost acolo, dar asta este o cu totul altă poveste, pe care o să o "dezbatem" puţintel mai târziu).
În fine, acum încerc să mă refac dupa trecerea bruscă de la aerul curat de ţară, de munte, la aerul poluat de oraş. Presimt că o să dureze ceva, aşa că vă las cu o mică parte din amintirile mele...

 

Pin It

Astenia de... weekend

O noua zi... noi vise, alte sperante. Stiu ca suna a cliseu, dar asa mi-as dori sa fiu in pielea altcuiva, sa experimentez lucruri noi, lucruri care sa nu aiba nicio legatura cu veche "eu". O noua viata undeva departe de locul acesta de care sunt legata prin atatea amintiri. Intradevar vise...
Totusi hai sa ne intoarcem cu picioarele pe pamant, caci acestea nu sunt vremuri pentru vise, cel putin nu atata timp cat realitatea este cum este.
Si realitatea "imi sopteste" ca astazi este ultima zi de munca a colegei mele de birou. Straniu, dar nu ma gandeam niciodata ca o sa-mi lipseasca, dar acum cand stau si ma gandesc mai bine, constientizez ca nu prea imi imaginez biroul fara ea, desi de multe ori m-a scos din sarite. Bineinteles ca acum o sa ma si plang: o mare parte din sarcinile ei imi revin mie, ca doar nu aveam si asa destule deadline-uri de respectat! Of! I hate my job, I really do!
Inchei discutiile despre munca, pentru ca a inceput weekendul, cel putin pentru mine, iar in timpul meu liber, serviciul este ultimul subiect despre care vreau sa vorbesc.
Si cum ziceam, weekend, soare.... mare (ce bine ar fi)! Ma linisteste gandul ca maine plec din oras si ma retrag cu cativa prieteni la munte, undeva unde vara trecuta am petrecut 3 zile minunate cu gasca mea nebuna! Abia astept...
Plec acum la gagici sa facem listuta cu ce ne trebuie maine, ca in nadejdia barbatilor...
O zi faina si un weekend pe masura! Pin It

femei la volan VS barbati la volan

Mergand eu astazi spre munca, linistita, doar eu si gandurile mele, vad in departare pe cineva care se chinuie sa isi scoata masina dintr-o parcare laterala. Primul gand: e femeie! Ma apropii si constat spre uimirea mea ca este barbat. Atunci ma gandesc: Doamne, ce am facut?! Am discriminat femeile! Cum am putut sa gandesc asa? Ma intreb de ce am crezut ca este femeie? Probabil, adica mai mult ca sigur, din cauza a ceea ce se spune: ca o femeie nu se descurca la volan, cel putin nu asa bine ca un barbat. Barbatul este tupeist, smecher, si ce Dumnezeu, este BARBAT! E suficient ca sa fie cel mai bun, nu? Ei bine, pentru mine nu! Ma enerveaza oamenii care pun etichete altor persoane doar pentru ca nu-i suporta. Cu siguranta si zvonul acesta cu barbatii la volan a iesit din gurita vreunui barbat frustrat care nu era in stare sa satisfaca o femeie din niciun punct de vedere. Si uite asa barbatii sunt mai buni la ceva ca noi, femeile. Doar se stie vorba "Dumnezeu a creat barbatul cu volanul in mana. Cand loveste cu picioarele in burta mamei, baietelul cauta de fapt ambreiajul si frana." Totusi, hai sa nu fiu "misogina" (in varianta feminina) si sa recunosc ca exista si femei mai putin pricepute in d'ale condusului, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim etichetate ca nepricepute (asta am spus-o cu blandete, ca sa nu folosesc cuvintele rostite de marii masculi din trafic).
Deci, fratilor, nu mai generalizati cand spuneti ce va vine la gura legat de o femeie la volan! Normal ca voi manevrati schimbatorul ala de viteze mai bine ca noi, ca doar aveti experienta!
Gata, m-am enervat! Desi momentan stau cu carnetul in buzunar de imediat 5 ani, intr-o buna zi o sa ies cu masina pe soselele patriei, si mai vedem noi atunci. Dar pana in ziua aceea, traiti voi cu impresia ca sunteti mai buni! Macar la asta! Pin It

Evaluare Wellness - a mea! :)

Acum cateva zile m-a abordat o domnita in Star. Era de la un centru Wellness. Mi-a dat o carte de vizita cu care sa ma duc la centru la ei si astfel am parte de o evaluare gratis. Evident m-am dus.. ce e gratis, e bine venit. Pe la 17:30 am ajuns la sediu si am stat pana pe la 20:00. Sedinta mi-a facut-o sotul domnitei... un sot dragut foc, glumet, frumusel, care face muuult sport si mai are si 27 ani. Barbatul perfect! Era insurat de doar 4 luni. Ei bine, povestim noi ce povestim, aflu chestii noi si interesante ca spre sfarsit sa imi spuna bomba. Tipul era reprezentant la o mare marca de produse d'astea la moda (nu dau nume sa nu fac publicitate :P). Mi-a facut un regim pentru o luna, pentru ceea ce a reiesit ca am eu nevoie in urma evaluarii. Ei bine, chestia care m-a lovit a fost pretul: 640 RON!!! Imi dadea o reducere de 25%. Dar totusi, WTF?! Bineinteles ca am zis ca o sa merg si a doua zi, asta numai pentru ca muream de rusine sa-i zic ca nici vorba sa dau banii pe asa ceva! Era atat de dragut, cum il puteam refuza? Acum trebuie sa ma gandesc cum ies din incurcatura asta.. Am numarul lui de telefon, si o sa-i dau maine un mesaj sa-i zic ca nu pot ajune, ca daca il sun o sa cedez.
Uite de asta nu-mi place sa stau la discutii cu oameni care te abordeaza pe strada pentru diverse oferte. Trebuie sa ma invat minte.
Oricum mi-a prins bine evaluare. Am aflat ca stau bine la muuulte capitole.
Me happy! :) Pin It