Multi imi critica gesturile, iar si mai multi rad. Nu o fac pentru ca este post, sau pentru ca este saptaman mare, este un gest pe care-l fac din clipa in care am inceput sa fiu "pe banii mei". Mi-e mila de mine si ma compatimesc acum cand ma gandesc cat de nerecunoscatoare sunt pentru ceea ce am. Ma plang ca nu-mi ajung mereu banii sa ies in oras in fiecare saptamana, ma plang pentru ca nu am bani sa-mi cumpar haine de firma o data la 2 saptamani, ma plang pentru ca nu mereu dispun de banii necesari pentru plecarile din weekend cu gasca. M-am plans ca nu am avut bani pentru avansul de Grecia, dar a 2 zi ii aveam in portofel. Da, sunt o nerecunoscatoare. Ma plang pentru niste lucruri atat de marunte, incat uit cateodata sa arunc cate un ochi si in jur sa-i vad pe oamenii ce sunt indreptatiti sa se planga.
Doamna de la pasaj... Are in jur de 30 de ani, dar ii dai mai mult, pentru ca este o femeie muncita, iar asta i se citeste pe chip. Are 2 copilasi, imbracati modest, nu murdari, nu cu haine rupte. Pe femeia aceasta nu am auzit-o niciodata sa zica "dati-mi va rog un ban sa-mi cresc copii" sau alte chestii de genul. Singurul cuvant ce l-am auzit din gura ei vreodata a fost bogdaproste. Si asta mereu o zice cu ochii luminati, multumindu-ti ca i-ai dat acel putin cu care mai poate trai o.. jumatate de zi. Astazi, ei bine nu ma laud, dar i-am dat ultimii leuti din portofel. Nu imi pare rau si nu am facut-o pentru ca e post si ca trebuie sa faci fapte bune. Pur si simplu, aceasta femeie sunt sigura ca nu sta la cersit pentru a avea mai mult. Sunt sigura ca nu are o vila si nici sot miliardar. A coborat la acest nivel satula de gandul "Doamne, cu ce cumpar maine o paine?" Mi se rupe sufletul cand ma gandesc ca eu ma plang ca nu imi ajung banii sa-mi fac toate mofturile. Eu mananc zilnic numai mancare buna, dulciuri, fast-food, fructe de fiecare data cand am pofta. Am mereu bani in buzunar. Imi cumpar parfumuri scumpe, ma plimb, ies in oras, am internet, am telefon, iar mama gateste aproape zilnic altceva, un lux ce sigur acea femeie nu si-l permite. Ma intreb, cum de am curajul sa ma plang ca nu am destul? Cum de am tupeul sa cer mai mult, cand viata mea este perfecta si plina cu de toate?!
La fel si cu batrana de la magazin. O doamna in varsta, careia i-am dat 10 lei. Imbracata modest, fara a scoate un sunet, dar fixandu-te cu privirea si cerandu-ti cu disperare un mic ajutor. Privirea ei dupa ce i-am dat banutii m-a pus pe ganduri. O privire blanda, cu ochii inlacrimati. Si acum cand imi amintesc ma ia cu fiori.Atunci mi-am dat seama pentru prima oara ca nu sunt corecta.
Acestia sunt oamenii impinsi la astfel de gesturi poentru ca intradevar nu au si nu pot face nimic. Oameni disperati, pentru care ziua de maine este departe.
Un gest marunt pentru tine, pentru cel care are, inseamna enorm pentru cel din fata ta, cel care intradevar priveste bucata de paine ca un dar de la Dumnezeu.
Cu o lacrima in coltul ochilor, va indemn sa multumiti celui de sus pentru ceea ce aveti si sa fiti recunoscatori.
Pin It
