Vineri. 30 aprilie. Soare. Cald si nici urma de nori pe cer. Un albastru cum de mult nu am mai vazut, iar eu sunt la munca (cu norma intreaga chiar). Sunt singura in birou si din cate vad doar cativa colegi mai sunt pe tot etajul. Deocamdata nu se arata niciun sef pe aici, si din cate am inteles, nici nu o sa avem parte de ei astazi. Deci ar trebui sa dau un randament maxim, pentru ca nu este nimeni care sa ma streseze. Presimt ca nici telefoanele nu o sa sune, ca doar maine este 1 mai si lumea este deja imbarcata spre distractie. Pauza: suna telefonul (Gizaz, niciun pic de liniste!). Gata. Rezolvat. O problema minora. Si cum ziceam, productivitatea o sa fie maxima astazi, in tot sediul, sunt sigura. Iarasi suna.... Oare unii oameni chiar nu au ce face decat sa dea telefoane tocmai in vinerea cu 1 mai?! De data asta nu mai raspund! Nu sunt centralista si nici secretara! Dar vad ca insista! O fi vreun sef, ne verifica..Mda, noi sa fim sanatosi.
Cum ziceam, maine este 1 mai. Cum jumatate din poporul tarii merge la mare, iar cealalata jumatat la munte, eu o sa merg de la un munte mai mic la unul mai mare, caci timp de mare si plaja nu am, si din pacate nici bani. O sa-mi petrec weekend-ul cu ai mei prieteni, undeva prin imprejurimi. Ma gandesc sa imi iau si fetita cu mine, sa simta si ea ca este sarbatoare (adica al meu catel).
Cu toate astea, nu-mi pot lua gandul de la mare. Atat de mult mi-as fi dorit sa vad Vama Veche, chiar daca au asfaltat si au pus trotuare, mama lor de ticalosi :D Au stricat tot farmecul. Dar trebuie sa fim si noi in rand cu tarile vecine, ale caror plaje sunt de nu stiu cate stele. De parca asta ar face din Romania o tara mai bine privita. Trebuie sa ma opresc. Nu prea imi plac discutiile de acest gen, si nu vreau sa intru in contradictoriu cu nimeni.
Ca de obicei, weekend-ul in care ai programat un gratarel, o berica, un cockteil din whisky si crema de whisky, o sa treaca mai repede ca niciodata. Imediat se face duminica seara, cand te asezi in pat si te gandesti: Doamne, incepe o noua saptamana. Dar asta este viata. Daca nu mi-a placut cartea, trebuie sa muncesc :)
Ma uit in jur si constat cu stupoare, ca mi s-au imputinat colegii. Eram cativa dimineata, dar acum suntem si mai cativa. Vreau si eu program scurt! Vreau si eu sa fiu sef si sa vin, sa plec de la munca la ora la care am chef. Oare ce trebuie sa fac pentru asta? Faculati mai multe? Studii? Cursuri? Experienta.... sau ce?
Nu imi vine sa cred! Este imediat ora 14:00, iar eu nu am facut nimci astazi. Dar nu sunt singura :)
Ma retrag in liniste sa ma odihnesc de la efortul supraomenesc pe care l-am depus astazi in a umbla din birou in birou pentru o noua barfa cu colegii!
Un 1 mai cat mai placut!
PS: La Multi Anisori Anca!
Pin It
vineri, 30 aprilie 2010
joi, 22 aprilie 2010
O a doua şansă
Azi, venind de la muncă, cu soarele în ochi, bocancii târâş, părul prins dezoronat, prin autobuz cu capul în nori şi gândul departe, brusc îmi trece prin minte faptul ca aş da orice pentru o a doua şansă, sau mai bine zis, o a doua ocazie sa mă nasc din nou şi să fiu întâmpinată în viaţă de aceleaşi probleme şi oportunităţi, numai că acum îmi doresc să pot reacţiona altfel, sa pot avea ocazia să aleg cealaltă variantă.
Aş vrea să-mi înceapă viaţa din clipa în care am păşit pentru prima dată în liceu (oricum nu-mi prea mai aduc aminte de ceea ce a fost înainte). Îmi amintesc adesea cu drag şi amuzament de faptul ca timp de patru ani de zile am stat lângă colegul meu de bancă fără să ne fi sărutat măcar odată. Ştiu, sună a copilărie, dar asta eram, o puştoaică ce era îndrăgostită nebuneşte de colegul ei, dar fără să fi avut ocazia să-şi împărtăşească marea dragoste. Ei bine, mi-ar place să văd cum ar fi dacă aş fi putut să o fac. Am întâmpinat multe în liceu, dar greul a început în momentul în care am întâlnit un băiat, cel care credeam că este alesul, cel de care m-am despărţit dupa 2 ani în scandal şi bătaie. Este un capitol al vieţii mele pe care nu l-aş schimba în totalitate, ci aş schimba doar comportamentul meu, faptul că m-am lăsat călcată în picioare de un om care nu ma meritat! Nu vreau să-l şterg în totalitate pe acest om din viaţa mea, pentru că datorită lui am învăţat să "citesc" omul, să nu mă mai las calcată în picioare şi să nu mă mai avânt cu capul înainte fără să gândesc, în tot ceea ce imi oferă viaţa.Totuşi, nu rezist să nu mă întreb cum ar fi fost dacă mi-aş fi impus punctul de vedere şi părerea propie, atunci, la momentul potrivit.
BAC-ul.. Nu aş schimba nimic :)) Nu mi-e ruşine să recunosc că m-am apucat de învăţat în ultimile doua săptămîni şi când am ajuns în faţa faptului, am realizat că nuam ce căuta acolo. Totuşi, am trecut şi peste asta, şi nu oricum, cu o notă chiar măricică. De fiecare dată când îmi amintesc, că în ceea ce priveşte istoria, ziceam "de luni mă apuc de învătat", mă bufneşte râsul. Mă apucam, învătam dacii şi romanii şi o lăsam baltă. După câteva săptămâni mă apucam iarăşi, evident tot cu dacii şi romanii, şi tot aşa. Ghiciţi ce mi-a picat la BAC la istorie? Dacii şi romanii! Nu-i aşa că e tare? :D
Aşa cum am mai povestit, la sfârşitul liceului l-am întâlnit pe El, parcă pentru prima oară, deşi timp de patru ani de zile am fost colegi. Un an jumătate ne-am simţit minunat. Cred că acum am ajuns la punctul culminant al poveşti. Acum nu cred că este loc de cum ar fi fost dacă, pentru că în cazul lui aş prefera să nu-l fi întâlnit niciodată. Dacă aş spune cum ar fi fost dacă nu l-aş fi lăsat acum mai bine de 2 ani, nu l-aş fi întâlnit pe cel cu care sunt acum, şi nu aş vrea asta pentru nimic în lume, de aceea aş renunţa de tot la El în noua poveste.
Ajungem la facultate. Relaţii Econimice Inernaţionale. Nu, nu aş schimba-o. Din simplul motiv pentru că am avut niste colegi de nota 10, cu care am împărţit totul şi cărora le mulţumesc acum din suflet că m-au ajutat la proiecte şi mi-au şoptit la examene. Gaşca mea nebună, de care acum îmi este atât de dor. Dar nu reuşesc să nu mă gândesc cum ar fi fost dacă nu aş fi lucrat din primul an de facultate. Cu siguranţă m-aş fi bucurat mult mai mult de anii studenţiei.
Cu toate acestea, pot spune mai mult ca sigur că nu aş schimba nimic la mine, nici acum, nici într-o altă viaţă. Îmi place felul meu de a fi, comportamentul şi gândirea mea.
Aaa da, mi-am amintit. Dupa vreo sapte ani de zile mă cauta pe o mare reţea de socializare un fost prieten. Eram în clasa a noua şi el a 12-a când ne-am împrietenit. O experienţă placută. Cine mai era ca mine? Un boboc umbla cu unul de-a doispea'. Zilele aceste, dupa ore bune de chat-uit şi aflat chestii noi unul despre celălalt, mă întreabă foarte emoţionat ceva: "îţi mai aduci aminte când ţi-ai tăiat pe mâna cu lama numele meu?" Ă? Wtf are you talking about? Am făcut eu aşa ceva, îl întreb speriată? Îmi răspunde cu o mare satisfacţie că DA! Ei bine, un motiv în plus să cred că îmbătrânesc înainte de vreme, căci memoria îmi joacă feste rău de tot, întrucât nu îmi amintesc deloc acest capitol. În acest caz nu ezit să mă întreb cum ar fi fost dacă nu aş fi făcut asta? Băiatul ăsta a rămas profund marcat de fapta mea, şi cică incă nu m-a uitat, deşi e însurat!
Whatever... Deci, până acum m-am gândit doar la câteva alternative, cu care aş schimba o mică parte din aventurile vieţii mele. Probabil o să mai revin la subiectul acesta... sau poate nu :P Pin It
Aş vrea să-mi înceapă viaţa din clipa în care am păşit pentru prima dată în liceu (oricum nu-mi prea mai aduc aminte de ceea ce a fost înainte). Îmi amintesc adesea cu drag şi amuzament de faptul ca timp de patru ani de zile am stat lângă colegul meu de bancă fără să ne fi sărutat măcar odată. Ştiu, sună a copilărie, dar asta eram, o puştoaică ce era îndrăgostită nebuneşte de colegul ei, dar fără să fi avut ocazia să-şi împărtăşească marea dragoste. Ei bine, mi-ar place să văd cum ar fi dacă aş fi putut să o fac. Am întâmpinat multe în liceu, dar greul a început în momentul în care am întâlnit un băiat, cel care credeam că este alesul, cel de care m-am despărţit dupa 2 ani în scandal şi bătaie. Este un capitol al vieţii mele pe care nu l-aş schimba în totalitate, ci aş schimba doar comportamentul meu, faptul că m-am lăsat călcată în picioare de un om care nu ma meritat! Nu vreau să-l şterg în totalitate pe acest om din viaţa mea, pentru că datorită lui am învăţat să "citesc" omul, să nu mă mai las calcată în picioare şi să nu mă mai avânt cu capul înainte fără să gândesc, în tot ceea ce imi oferă viaţa.Totuşi, nu rezist să nu mă întreb cum ar fi fost dacă mi-aş fi impus punctul de vedere şi părerea propie, atunci, la momentul potrivit.
BAC-ul.. Nu aş schimba nimic :)) Nu mi-e ruşine să recunosc că m-am apucat de învăţat în ultimile doua săptămîni şi când am ajuns în faţa faptului, am realizat că nuam ce căuta acolo. Totuşi, am trecut şi peste asta, şi nu oricum, cu o notă chiar măricică. De fiecare dată când îmi amintesc, că în ceea ce priveşte istoria, ziceam "de luni mă apuc de învătat", mă bufneşte râsul. Mă apucam, învătam dacii şi romanii şi o lăsam baltă. După câteva săptămâni mă apucam iarăşi, evident tot cu dacii şi romanii, şi tot aşa. Ghiciţi ce mi-a picat la BAC la istorie? Dacii şi romanii! Nu-i aşa că e tare? :D
Aşa cum am mai povestit, la sfârşitul liceului l-am întâlnit pe El, parcă pentru prima oară, deşi timp de patru ani de zile am fost colegi. Un an jumătate ne-am simţit minunat. Cred că acum am ajuns la punctul culminant al poveşti. Acum nu cred că este loc de cum ar fi fost dacă, pentru că în cazul lui aş prefera să nu-l fi întâlnit niciodată. Dacă aş spune cum ar fi fost dacă nu l-aş fi lăsat acum mai bine de 2 ani, nu l-aş fi întâlnit pe cel cu care sunt acum, şi nu aş vrea asta pentru nimic în lume, de aceea aş renunţa de tot la El în noua poveste.
Ajungem la facultate. Relaţii Econimice Inernaţionale. Nu, nu aş schimba-o. Din simplul motiv pentru că am avut niste colegi de nota 10, cu care am împărţit totul şi cărora le mulţumesc acum din suflet că m-au ajutat la proiecte şi mi-au şoptit la examene. Gaşca mea nebună, de care acum îmi este atât de dor. Dar nu reuşesc să nu mă gândesc cum ar fi fost dacă nu aş fi lucrat din primul an de facultate. Cu siguranţă m-aş fi bucurat mult mai mult de anii studenţiei.
Cu toate acestea, pot spune mai mult ca sigur că nu aş schimba nimic la mine, nici acum, nici într-o altă viaţă. Îmi place felul meu de a fi, comportamentul şi gândirea mea.
Aaa da, mi-am amintit. Dupa vreo sapte ani de zile mă cauta pe o mare reţea de socializare un fost prieten. Eram în clasa a noua şi el a 12-a când ne-am împrietenit. O experienţă placută. Cine mai era ca mine? Un boboc umbla cu unul de-a doispea'. Zilele aceste, dupa ore bune de chat-uit şi aflat chestii noi unul despre celălalt, mă întreabă foarte emoţionat ceva: "îţi mai aduci aminte când ţi-ai tăiat pe mâna cu lama numele meu?" Ă? Wtf are you talking about? Am făcut eu aşa ceva, îl întreb speriată? Îmi răspunde cu o mare satisfacţie că DA! Ei bine, un motiv în plus să cred că îmbătrânesc înainte de vreme, căci memoria îmi joacă feste rău de tot, întrucât nu îmi amintesc deloc acest capitol. În acest caz nu ezit să mă întreb cum ar fi fost dacă nu aş fi făcut asta? Băiatul ăsta a rămas profund marcat de fapta mea, şi cică incă nu m-a uitat, deşi e însurat!
Whatever... Deci, până acum m-am gândit doar la câteva alternative, cu care aş schimba o mică parte din aventurile vieţii mele. Probabil o să mai revin la subiectul acesta... sau poate nu :P Pin It
miercuri, 21 aprilie 2010
Trei, "mari" si "late"!
Cu siguranta toata lumea are cate o "chestie" pe care o uraste la semenii sai. Ei bine, si eu am, si sunt trei la numar: ipocrizia, mandria si minciuna.
Conform dex-ului, ipocrit este acea persoană care se arată altfel de cum este. Adica? De ce ai vrea sa faci asta? Oare ca sa fi placut de toti? Orice ai face nu ai cum sa-i impaci pe toti cei din jurul tau, asta e clar! Niciodata nu mi-au placut cei care incearca sa te schimbe, pur si simplu pentru ca nu le place ceva la tine. Dar urasc si mai mult oamenii lasi, care se lasa schimbati. Un princiupiu, sau mai bine zis o regula de a mea, dupa care imi ghidez viata este: cel ce nu ma place asa cum sunt, nu are de ce sa-mi fie prieten! Am facut candva in tinerete greseala de a-mi schimba caracterul, viata pentru un baiat, si nu am rezolvat absolut nimic. Nu am facut decat sa imi pierd o mare parte a vietii iubind pe cineva nepotrivit. Mi-au trebuit 2 ani sa-mi dau seama ca ceea ce fac nu e bine. Uite asa m-am lecuit cu incercarea de ai satisface pe toti cei din jurul meu, dar totodata am ajuns sa fiu foarte selectiva in ceea ce inseamna prietenii. Asta sunt eu! Ma accepti, nu o sa ai de pierdut, nu ma accepti, foarte bine, nu am nimic de pierdut! Ceea ce am spus acum, ma duce cu gandul la mandrie, dar nu genul acela excesiv. Imi displac oameni ingamfati, acel gen de ingamfare fara leac. Oricate ai fi realizat la viata ta, si oricat de sus ai ajuns, nu mi se pare de bun simt sa fii plin de tine si increzut. Nu trebuie sa uiti de unde ai plecat. Dar lumea e mare si plina de tot felul de ciudati. Ar fi bine sa cunoasca mai multi acea vorba cum ca "Omul ingamfat este intotdeauna mic la suflet".
Referitor la cea de-a treia "problema", minciuna, vorbeam astazi cu o buna prietena si am ajuns la "uimitoarea" concluzie ca inca din copilarie descoperim ca parintii, colegii, prietenii, pot fi manipulati daca apelam la mici minciuni care tin de comportamentul sau de atitudinea noastra. Invatam foarte devreme sa apelam la minciuna. Le auzim la tot pasul si le raspandim cu sau fara voia noastra. Nu ne place sa fim mintiti si, cu toate astea, mintim la randul nostru pe altii. Dar totusi, credeti ca exista sinceritate pura? Credeti ca viata noastra ar avea aceeasi consistenta daca nu am schimba din cand in cand macar putin fata adevarului? Sa fim seriosi, suntem oameni, mintim cu toti si suntem mintiti la randul nostru chiar daca ne place sau nu sa recunoastem acest lucru. Nu conteaza ce imprejurari ne-au determinat sa mintim, in ce fel am mintit sau cu ce ne-am ales in urma minciunii. Mintim si atat... Intr-o relatie este la fel ca si in viata, prea mult adevar lasa uneori in urma lui foarte multa suferinta si durere. Pur si simplu, oamenii nu pot trai fara sa minta. Trebuie sa recunoastem ca ne plac minciunile si suntem dispusi sa le inghitim pentru ca ... ei bine, unele dintre ele pot fi placute. Daca stai sa te gandesti, a spune adevarul intr-o relatie, atunci cand partenerul nu este dispus sau nu-l poate suporta, poate duce la suferinta, la despartire, de aceea suntem tentati sa inventam scenarii peste scenraii. Iar in cazul aceasta ce ai face? Ai mintii, cu siguranta. Ipocrit ar fi cel ce zice ca ar spune adevarul, chiar daca ar duce la o despartire. Punct. Mai multe legat de minciuna nu cred ca as putea zice. Poate doar ca: "Sunt iertat, daca iert". Nu prea are legatura cu ceea ce ma chinui sa dezbat pe aici, numai ca imi place mult cum suna.
Cu toate acestea, oare lumea asta, ar fi mai buna daca am incerca macar putintel sa eliminam aceste puncte negative din caracterul nostru?
PS: Pentru fete: nu-i asa ca si voi urati masculii de pe strada care in momentul in care treci pe langa ei, incep sa fluiere, sa iti spuna "vorbe dulci" sau chiar sa iti cante cate'un vers dintr-o manea celebra (doar pentru ei)? Nu pot intelege aceste specimene! Oare se simt bine daca se injosesc facand asta? Nu pot privi femeia subtil fara sa se manifesti ca un animal in calduri? O mare enigma ramane reactia asta... Pin It
Conform dex-ului, ipocrit este acea persoană care se arată altfel de cum este. Adica? De ce ai vrea sa faci asta? Oare ca sa fi placut de toti? Orice ai face nu ai cum sa-i impaci pe toti cei din jurul tau, asta e clar! Niciodata nu mi-au placut cei care incearca sa te schimbe, pur si simplu pentru ca nu le place ceva la tine. Dar urasc si mai mult oamenii lasi, care se lasa schimbati. Un princiupiu, sau mai bine zis o regula de a mea, dupa care imi ghidez viata este: cel ce nu ma place asa cum sunt, nu are de ce sa-mi fie prieten! Am facut candva in tinerete greseala de a-mi schimba caracterul, viata pentru un baiat, si nu am rezolvat absolut nimic. Nu am facut decat sa imi pierd o mare parte a vietii iubind pe cineva nepotrivit. Mi-au trebuit 2 ani sa-mi dau seama ca ceea ce fac nu e bine. Uite asa m-am lecuit cu incercarea de ai satisface pe toti cei din jurul meu, dar totodata am ajuns sa fiu foarte selectiva in ceea ce inseamna prietenii. Asta sunt eu! Ma accepti, nu o sa ai de pierdut, nu ma accepti, foarte bine, nu am nimic de pierdut! Ceea ce am spus acum, ma duce cu gandul la mandrie, dar nu genul acela excesiv. Imi displac oameni ingamfati, acel gen de ingamfare fara leac. Oricate ai fi realizat la viata ta, si oricat de sus ai ajuns, nu mi se pare de bun simt sa fii plin de tine si increzut. Nu trebuie sa uiti de unde ai plecat. Dar lumea e mare si plina de tot felul de ciudati. Ar fi bine sa cunoasca mai multi acea vorba cum ca "Omul ingamfat este intotdeauna mic la suflet".
Referitor la cea de-a treia "problema", minciuna, vorbeam astazi cu o buna prietena si am ajuns la "uimitoarea" concluzie ca inca din copilarie descoperim ca parintii, colegii, prietenii, pot fi manipulati daca apelam la mici minciuni care tin de comportamentul sau de atitudinea noastra. Invatam foarte devreme sa apelam la minciuna. Le auzim la tot pasul si le raspandim cu sau fara voia noastra. Nu ne place sa fim mintiti si, cu toate astea, mintim la randul nostru pe altii. Dar totusi, credeti ca exista sinceritate pura? Credeti ca viata noastra ar avea aceeasi consistenta daca nu am schimba din cand in cand macar putin fata adevarului? Sa fim seriosi, suntem oameni, mintim cu toti si suntem mintiti la randul nostru chiar daca ne place sau nu sa recunoastem acest lucru. Nu conteaza ce imprejurari ne-au determinat sa mintim, in ce fel am mintit sau cu ce ne-am ales in urma minciunii. Mintim si atat... Intr-o relatie este la fel ca si in viata, prea mult adevar lasa uneori in urma lui foarte multa suferinta si durere. Pur si simplu, oamenii nu pot trai fara sa minta. Trebuie sa recunoastem ca ne plac minciunile si suntem dispusi sa le inghitim pentru ca ... ei bine, unele dintre ele pot fi placute. Daca stai sa te gandesti, a spune adevarul intr-o relatie, atunci cand partenerul nu este dispus sau nu-l poate suporta, poate duce la suferinta, la despartire, de aceea suntem tentati sa inventam scenarii peste scenraii. Iar in cazul aceasta ce ai face? Ai mintii, cu siguranta. Ipocrit ar fi cel ce zice ca ar spune adevarul, chiar daca ar duce la o despartire. Punct. Mai multe legat de minciuna nu cred ca as putea zice. Poate doar ca: "Sunt iertat, daca iert". Nu prea are legatura cu ceea ce ma chinui sa dezbat pe aici, numai ca imi place mult cum suna.
Cu toate acestea, oare lumea asta, ar fi mai buna daca am incerca macar putintel sa eliminam aceste puncte negative din caracterul nostru?
PS: Pentru fete: nu-i asa ca si voi urati masculii de pe strada care in momentul in care treci pe langa ei, incep sa fluiere, sa iti spuna "vorbe dulci" sau chiar sa iti cante cate'un vers dintr-o manea celebra (doar pentru ei)? Nu pot intelege aceste specimene! Oare se simt bine daca se injosesc facand asta? Nu pot privi femeia subtil fara sa se manifesti ca un animal in calduri? O mare enigma ramane reactia asta... Pin It
duminică, 18 aprilie 2010
O lume perfectă!
Gata, a trecut şi weekendul la munte. Am fost într-un sătuc, undeva la ţară, genul acela de loc retras, unde casele sunt strânse ciorchine într-un loc, iar alte câteva sunt răsfirate prin împrejurimi. Unul dintre acele locuri rare, unde atunci când te întâlneşti cu un localnic acesta iţi spune "Buna ziua"! fără ca nici măcar să te cunoască. Atât de bine m-am simţit, şi atât de bine mi-a făcut să ştiu că mai există locuri în această lume tehnologizată, unde omul nu şi-a pierdut bunul simţ, chiar dacă este "neieşit in lume" aşa ca noi, "marii domni" de la oraş. Absolut superb! Chiar dacă sâmbătă am prins o vremea nu chiar ideala pentru o "eşeala" de acest gen, astăzi a fost o zi mai mult decât perfecta!
Am impresia ca sunt legată de acel loc mai mult decât credeam (spun asta din cauza faptului că vara trecută am fost acolo, dar asta este o cu totul altă poveste, pe care o să o "dezbatem" puţintel mai târziu).
În fine, acum încerc să mă refac dupa trecerea bruscă de la aerul curat de ţară, de munte, la aerul poluat de oraş. Presimt că o să dureze ceva, aşa că vă las cu o mică parte din amintirile mele...
Pin It
Am impresia ca sunt legată de acel loc mai mult decât credeam (spun asta din cauza faptului că vara trecută am fost acolo, dar asta este o cu totul altă poveste, pe care o să o "dezbatem" puţintel mai târziu).
În fine, acum încerc să mă refac dupa trecerea bruscă de la aerul curat de ţară, de munte, la aerul poluat de oraş. Presimt că o să dureze ceva, aşa că vă las cu o mică parte din amintirile mele...
Pin It
vineri, 16 aprilie 2010
Astenia de... weekend
O noua zi... noi vise, alte sperante. Stiu ca suna a cliseu, dar asa mi-as dori sa fiu in pielea altcuiva, sa experimentez lucruri noi, lucruri care sa nu aiba nicio legatura cu veche "eu". O noua viata undeva departe de locul acesta de care sunt legata prin atatea amintiri. Intradevar vise...
Totusi hai sa ne intoarcem cu picioarele pe pamant, caci acestea nu sunt vremuri pentru vise, cel putin nu atata timp cat realitatea este cum este.
Si realitatea "imi sopteste" ca astazi este ultima zi de munca a colegei mele de birou. Straniu, dar nu ma gandeam niciodata ca o sa-mi lipseasca, dar acum cand stau si ma gandesc mai bine, constientizez ca nu prea imi imaginez biroul fara ea, desi de multe ori m-a scos din sarite. Bineinteles ca acum o sa ma si plang: o mare parte din sarcinile ei imi revin mie, ca doar nu aveam si asa destule deadline-uri de respectat! Of! I hate my job, I really do!
Inchei discutiile despre munca, pentru ca a inceput weekendul, cel putin pentru mine, iar in timpul meu liber, serviciul este ultimul subiect despre care vreau sa vorbesc.
Si cum ziceam, weekend, soare.... mare (ce bine ar fi)! Ma linisteste gandul ca maine plec din oras si ma retrag cu cativa prieteni la munte, undeva unde vara trecuta am petrecut 3 zile minunate cu gasca mea nebuna! Abia astept...
Plec acum la gagici sa facem listuta cu ce ne trebuie maine, ca in nadejdia barbatilor...
O zi faina si un weekend pe masura! Pin It
Totusi hai sa ne intoarcem cu picioarele pe pamant, caci acestea nu sunt vremuri pentru vise, cel putin nu atata timp cat realitatea este cum este.
Si realitatea "imi sopteste" ca astazi este ultima zi de munca a colegei mele de birou. Straniu, dar nu ma gandeam niciodata ca o sa-mi lipseasca, dar acum cand stau si ma gandesc mai bine, constientizez ca nu prea imi imaginez biroul fara ea, desi de multe ori m-a scos din sarite. Bineinteles ca acum o sa ma si plang: o mare parte din sarcinile ei imi revin mie, ca doar nu aveam si asa destule deadline-uri de respectat! Of! I hate my job, I really do!
Inchei discutiile despre munca, pentru ca a inceput weekendul, cel putin pentru mine, iar in timpul meu liber, serviciul este ultimul subiect despre care vreau sa vorbesc.
Si cum ziceam, weekend, soare.... mare (ce bine ar fi)! Ma linisteste gandul ca maine plec din oras si ma retrag cu cativa prieteni la munte, undeva unde vara trecuta am petrecut 3 zile minunate cu gasca mea nebuna! Abia astept...
Plec acum la gagici sa facem listuta cu ce ne trebuie maine, ca in nadejdia barbatilor...
O zi faina si un weekend pe masura! Pin It
miercuri, 14 aprilie 2010
femei la volan VS barbati la volan
Mergand eu astazi spre munca, linistita, doar eu si gandurile mele, vad in departare pe cineva care se chinuie sa isi scoata masina dintr-o parcare laterala. Primul gand: e femeie! Ma apropii si constat spre uimirea mea ca este barbat. Atunci ma gandesc: Doamne, ce am facut?! Am discriminat femeile! Cum am putut sa gandesc asa? Ma intreb de ce am crezut ca este femeie? Probabil, adica mai mult ca sigur, din cauza a ceea ce se spune: ca o femeie nu se descurca la volan, cel putin nu asa bine ca un barbat. Barbatul este tupeist, smecher, si ce Dumnezeu, este BARBAT! E suficient ca sa fie cel mai bun, nu? Ei bine, pentru mine nu! Ma enerveaza oamenii care pun etichete altor persoane doar pentru ca nu-i suporta. Cu siguranta si zvonul acesta cu barbatii la volan a iesit din gurita vreunui barbat frustrat care nu era in stare sa satisfaca o femeie din niciun punct de vedere. Si uite asa barbatii sunt mai buni la ceva ca noi, femeile. Doar se stie vorba "Dumnezeu a creat barbatul cu volanul in mana. Cand loveste cu picioarele in burta mamei, baietelul cauta de fapt ambreiajul si frana." Totusi, hai sa nu fiu "misogina" (in varianta feminina) si sa recunosc ca exista si femei mai putin pricepute in d'ale condusului, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim etichetate ca nepricepute (asta am spus-o cu blandete, ca sa nu folosesc cuvintele rostite de marii masculi din trafic).
Deci, fratilor, nu mai generalizati cand spuneti ce va vine la gura legat de o femeie la volan! Normal ca voi manevrati schimbatorul ala de viteze mai bine ca noi, ca doar aveti experienta!
Gata, m-am enervat! Desi momentan stau cu carnetul in buzunar de imediat 5 ani, intr-o buna zi o sa ies cu masina pe soselele patriei, si mai vedem noi atunci. Dar pana in ziua aceea, traiti voi cu impresia ca sunteti mai buni! Macar la asta! Pin It
Deci, fratilor, nu mai generalizati cand spuneti ce va vine la gura legat de o femeie la volan! Normal ca voi manevrati schimbatorul ala de viteze mai bine ca noi, ca doar aveti experienta!
Gata, m-am enervat! Desi momentan stau cu carnetul in buzunar de imediat 5 ani, intr-o buna zi o sa ies cu masina pe soselele patriei, si mai vedem noi atunci. Dar pana in ziua aceea, traiti voi cu impresia ca sunteti mai buni! Macar la asta! Pin It
joi, 8 aprilie 2010
Evaluare Wellness - a mea! :)
Acum cateva zile m-a abordat o domnita in Star. Era de la un centru Wellness. Mi-a dat o carte de vizita cu care sa ma duc la centru la ei si astfel am parte de o evaluare gratis. Evident m-am dus.. ce e gratis, e bine venit. Pe la 17:30 am ajuns la sediu si am stat pana pe la 20:00. Sedinta mi-a facut-o sotul domnitei... un sot dragut foc, glumet, frumusel, care face muuult sport si mai are si 27 ani. Barbatul perfect! Era insurat de doar 4 luni. Ei bine, povestim noi ce povestim, aflu chestii noi si interesante ca spre sfarsit sa imi spuna bomba. Tipul era reprezentant la o mare marca de produse d'astea la moda (nu dau nume sa nu fac publicitate :P). Mi-a facut un regim pentru o luna, pentru ceea ce a reiesit ca am eu nevoie in urma evaluarii. Ei bine, chestia care m-a lovit a fost pretul: 640 RON!!! Imi dadea o reducere de 25%. Dar totusi, WTF?! Bineinteles ca am zis ca o sa merg si a doua zi, asta numai pentru ca muream de rusine sa-i zic ca nici vorba sa dau banii pe asa ceva! Era atat de dragut, cum il puteam refuza? Acum trebuie sa ma gandesc cum ies din incurcatura asta.. Am numarul lui de telefon, si o sa-i dau maine un mesaj sa-i zic ca nu pot ajune, ca daca il sun o sa cedez.
Uite de asta nu-mi place sa stau la discutii cu oameni care te abordeaza pe strada pentru diverse oferte. Trebuie sa ma invat minte.
Oricum mi-a prins bine evaluare. Am aflat ca stau bine la muuulte capitole.
Me happy! :) Pin It
Uite de asta nu-mi place sa stau la discutii cu oameni care te abordeaza pe strada pentru diverse oferte. Trebuie sa ma invat minte.
Oricum mi-a prins bine evaluare. Am aflat ca stau bine la muuulte capitole.
Me happy! :) Pin It
Abonați-vă la:
Postări (Atom)